Confesiune târzie – Miruna-Maria Miron

Eu nu am să mă întorc în iad

Niciodată. Niciodată.

Pe mine mă dor oasele uneori

Pe mine mă doare carnea uneori

Eu nu mai pot să scriu… uneori.

Inima mea e postmodernă:

Bucăți împrăștiate la derivă

Prin trup

Niciodată la fel

Niciodată din nou

Caut la răstimpuri ciobul din piept

Să văd dacă mai doare

Diminețile mele sunt cu dinți scrâșniți,

Uneori vreau să plâng și nu pot

Alteori plâng dintr-o prostie.

Eu întotdeauna mă simt singură

Eu întotdeauna sunt lăsată singură

Întotdeauna simt că poate deranjez

Că poate ar trebui

Să stau în colțul meu de pâine

Apoi mi se-nfige

Ciobul de inimă din piept

Mai abitir

Și brusc nu mai vreau să tac

Nu mai vreau să mă ascund,

Dar vreau întotdeauna prea târziu

Vreau întotdeauna 

Când durerea fumegă

Și răul e pentru totdeauna făcut.

***

citește și E de ajuns să-mi spui Elena…