“Bogat devii, elegant te naști.”, în Patologia vieții sociale (culegere de eseuri)

Honoré de Balzac (20 mai, 1799, Tours, Franța – 18 august, 1850, Paris) a fost un romancier și dramaturg, eseist, critic literar și jurnalist francez. Autor al faimoasei La Comédie humaine, care prezintă o panoramă a societății franceze la început de secol XIX, în romane pe care le vom cita mai jos

Datorită observației sale amănunțite, Balzac este considerat unul dintre fondatorii realismului în literatura europeană. Este renumit pentru personajele sale multiple; chiar și personajele sale mai mici sunt complexe, ambigue moral și pe deplin umane. Obiectele neînsuflețite sunt de asemenea caracterizate drept personaje; orașul Paris, fundal pentru o mare parte din scrierea sa, preia multe calități umane. Scrisul său a influențat mulți scriitori celebri, printre care romancierii Émile Zola , Charles Dickens , Gustave Flaubert , Jack Kerouac și Henry James.
La Comédie Humaine reflectă dificultățile sale din viața reală și include scene din propria experiență. El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și al romanului fantastic.

În cultura română a avut doi admiratori de valoare, G.Călinescu, cel care milita pentru balzacianism în articolele sale teoretice exemplificând tehnica acestuia în romanul Enigma Otiliei, și de Mircea Eliade, care, în tinerețe și-a dorit să scrie o monografie consacrată operei lui Balzac. Pornind de la motivul androginului, care constituie de fapt nucleul nuvelei de ample dimensiuni Séraphita, Mircea Eliade a dezvoltat teoria sa din eseul Mitul reintegrării.

Datorită complexității operei sale, Balzac a fost greu de încadrat, atât de critica literară din acea perioadă, cât și de cea de astăzi, ca aparținând unei categori deja existente, aparte.

El a creat un adevărat monument, Comedia umană (în franceză La Comédie humaine), ciclu în a cărui componență intră 95 de lucrări terminate (nuvele, romane și eseuri) și 48 lucrări neterminate. Ideea continuității dintr-o lucrare în alta, a unirii, a apărut pentru prima dată în 1830, odată cu gruparea romanelor Sarrasine, Gobseck, sub titlul Scènes de la vie privée.

***
Acest text a fost scris în 1999, ca parte a unui Colocviu organizat la Sao Paulo, pentru a sărbători bi-centenarul nașterii lui Balzac, și publicat, cu celelalte contribuții la Simpozionul  Balzac , A Obra-mundo , éd. Estaçao Liberdade.

Nu cred în deznodământuri, spune Mme de la Baudraye, dar trebuie făcute unele eforturi pentru a arăta că arta este la fel de puternică precum întâmplarea; dar, dragul meu, nu recitim  o lucrare doar pentru detaliile ei.-  Un prinț al boemei , 1839-1845

Universul construit de Balzac în Comedia umană. (1) oferă cititorilor săi o rețea densă de personaje care se deplasează într-un cadru geografic care este, în sine, o rețea similară cu cea a căilor ferate franceze: Privilegiind Franța, această geografie desemnează o opoziție Paris/ Provincie (2) în care imaginarul nostru încă trăiește în secolul al XX – lea ( și nu coboară în secolul XIX). Cu toate acestea, ceea ce există dincolo de granițe nu este absolut absent. Fie pentru că Parisul primește pe diverșii străini (polonezi precum contele Laginski și alter ego-ul său sau Wenceslas Steinbock ; german ca muzicianul Schmucke, portughez ca Ajuda-Pinto sau ducesa de Grandlieu etc.) subiecte sau figuranți din diverse povestiri; pentru că personajele pleacă în străinătate. Două motive pentru aceste plecări: să te ascunzi pentru a trăi fericit, în general în Elveția, precum Mme de Beauseant și Gaston de Nueil sau Prințesa de Cadignan și d`Arthez, dar acest lucru este rar; cel mai adesea, du-te să faci avere. Unde facem avere? În Asia.

Note :
(1) Comedia Umană : toate referințele la opera lui Balzac conduc la ediția Pleiadei oferită de Pierre-Georges Castex.
(2) Vezi Nicole Mozet, Balzac , PUF, 1990, care oferă o analiză interesantă.

Iar acum despre acest continent exotic:

* Asia balzaciană este un spațiu vast nediferențiat în care China și India, Malaezia și Java se întâlnesc, dar și ceea ce numim Orientul Mijlociu, chiar și Africa de Nord și, ceea ce este mai surprinzător pentru noi, Americile. Nu pentru că Balzac ar fi avut o neînțelegere geografică atât de uimitoare, ci pentru că țările americane participă la o fantezie orientală a cărei funcționare Pierre Citron a arătat-o de mult timp (1986, Despre Balzac ). Fata cu ochii de aur (1834-35) oferă cele mai bogate elemente, la nivel romanesc, însă Balzac însuși a subliniat dimensiunea fantezistă (și fantasmatică) în 1842, în raportul său despre cartea lui Borget, China și  chinezii (3), într-un mod cu siguranță mai serios, dar puțin diferit în substanță, din cartea de schițe din octombrie 1832, Călătorie de la Paris la Java, (Voyage din Paris la Java), publicată în La Revue de Paris . Această fantezie este cea care contaminează mai mult sau mai puțin toată geografia lumii. Asia lui Balzac.

Ajunge  pentru a ne asigura de asta să ne gândim la personajul brazilian introdus în Verișoara Bette (La Cousine Bette) (1847). Dacă devine instrumentul răzbunării, deus et machina al istoriei, nu este pentru a fi fost prezentat ca Othello (deși personajul Maur, care încarnează gelozia și răzbunarea, întruchipează multe caracteristici ale Orientului balzacian), doar pentru a fi o armă pe care dna de Saint-Estève, mătușa lui Vautrin, tocmai bine poreclită Asia în Splendori și mizerii ale curtezanelor (1845) știe s-o activeze. În acest ultim roman, Esther a extorcat,  printr-un complice interpus, o perlă neagră conținând o otravă ciudată din cauza căreia ea moare. Această otravă, deși fulgurantă, nu are nimic în comun cu boala cu efect întârziat pe care brazilianul o inoculează lui Valérie Marneffe. În ambele cazuri, trebuie să existe un intermediar, un mister, o violență și ireversibilitate, deoarece medicina occidentală este neputincioasă în fața unui străin care îi sfidează știința; în ambele cazuri, sexul (4) este cel care ucide, indirect sau direct.

În ceea ce privește modul de a trăi în Brazilia al acestui domn Henri Montes de Montéjanos, strănepotul unuia dintre cuceritorii Braziliei, acesta îndeplinește criteriile Orientului balzacian: toată puterea și închisoarea. El este rege, este și țar: Mi-am cumpărat toți supușii și nimeni nu iese din împărăția mea (Pleiadele VII, 415).

Nu se poate conserva ceva din Orient până chiar în Statele Unite: valoarea foarte relativă a omului, fără nicio compensație onirică, nu se poate, este adevărat.   

Acest altfel, în același timp benefic și malefic, trebuie să permită personajelor balzaciene să se îmbogățească rapid. Se întâmplă ca această speranță să fie realizată ca în Modesta Minionă (Modeste Mignon)  (1844), Eugénie Grandet (1833), Femeia de treizeci de ani (1834), să fie propuse ca expectativă precum în Contractul de căsătorie, (Le Contrat de Mariage)(1835) și cititorul va ignora întotdeauna soarta lui Paul de Mannerville, sau ca ea să nu reușească precum în Verișoara Bette, (La Cousine Bette), unde calculele  Baronului Hulot, în ciuda logicii lor, vor fi dejucate.

Se întâmplă ca personajele să se întoarcă, bogate sau nu, dar schimbate radical, întărite (într-un mod negativ, în sensul că au pierdut toată sensibilitatea, ceea ce, pe de altă parte, nu este în avantaj să stăpânească noile reguli ale jocului social, ca Philippe Brideau în La Rabouilleuse (1841-42) sau Charles Grandet.

Uneori, plecarea în străinătate urmărește să răscumpere personajul după valoarea militară, iar Algeria se pretează la asta, în aceste începuturi ale colonizării ( Un început în viață sau Ursule Mirouët). Algeria, marja de est și marginea pervertitoare, dintre iadul vestului și paradisul estului joacă rolul unui purgatoriu, ceea ce confirmă comportamentul unor personaje precum cel din Un început în viață , care este răscumpărat, confirmă denumirea de Marneffe, prezentată (și trăită de personaj) ca o pedeapsă în Verișoara Bette (La Cousine Bette) .

Dar dacă în altă parte are, aproximativ, aceleași caracteristici și aceleași funcții, o țară iese în evidență totuși și aderă la o anumită individualitate: China

Note :
(3) China și chinezii : raportul de lectură emis pe 14, 15, 17 și 18 octombrie în Legislativ . Borget fusese prezentat lui Balzac de Zulma Carreau. Venise să locuiască în aceeași casă ca Balzac, în 1833, strada Cassini. A plecat în China în 1836 și s-a întors în 1840.
(4) fantezie mortifieră care este ea însăși în centrul Călătoriei de la Paris la Java.

 

* Caracteristici ale Chinei

Dacă vom face avere, spre deosebire de restul lumii, prezența ei este mai generală, deoarece se găsește la diverse niveluri, în spațiul romanesc, atât la Paris, cât și în provincii.

Mijlocul pe care îl oferă oamenilor grăbiți să devină bogați este, într-un singur cuvânt: opiul. Charles Mignon, în scrisoarea în care-și anunță întoarcerea, explică programul. Ruinat, a plecat în Asia unde a stat șapte ani, la sfârșitul cărora s-a întors cu șapte milioane (5) :

Am vândut en gros opium pentru case cantoneze, toate de zece ori mai bogate decât mine. Nu știți în Europa cine sunt negustorii bogați : chinezii. Am plecat din Asia Mică, unde am obținut opiu ieftin, în Canton, unde mi-am livrat cantitățile către companiile care le comercializau. Ultima mea expediție a avut loc în insulele Malaeziei, unde am putut schimba produsul de opiu contra indigo-ului meu, de primă calitate.         

În cadrul acestui regim, a fost nevoie de doar doi ani pentru a-și achiziționa propria barcă, o bunică drăguță de 7 sute de barili. Adăugați că indigo are avantajul față de orice altă marfă care permite să vadă doar albastru. De fapt, proiectul personajului constă în renunțarea la comerț, cumpărarea înapoi a pământului strămoșilor săi și reconstituirea nobilimii din care a venit când a devenit contele de Bastie. Acest lucru poate fi obținut numai prin dezvăluirea discretă a originii a milioanelor care permit această reușită.

Alte romane vor răspunde acestui tip de acțiune cu mai puțină îngăduință pentru un comerț cu mult mai onorabil decât traficul de bărbați prin care Charles Grandet (6) își va constitui averea. În Falsa amantă (1841), se menționează un filantrop englez pe care Parisul îl distruge, îl ucide, cu acest comentariu: acest filantrop a făcut comerț cu opiu. În ceea ce-l privește pe Nucingen, în Splendori și Mizerii ale Curtezanelor, dacă renunță să se mai intereseze, nu este din motive morale, ci pur și simplu este vorba de o vânătoare întreținută de guvernul englez.

Atât de mult, încât China, din punct de vedere al raportului spațiu/ bogăție, explică imoralitatea funciară a unei acumulări rapide de capital, astfel încât o reiterează constant în multiple relatări ale Comediei Umane. Dar spre deosebire de alte țări, prezența sa nu se limitează la a face posibile averi bruște și colosale. Prezența constantă, deși discretă, oferă imagini și referiri la naratorii din diverse povestiri. Portretele, în special, au împrumutat din tabloul său elemente de descriere hiperbolică (sprânceana deasă, dar și modelarea feței și transparența pielii, ca să nu mai vorbim de arta coafurilor) ale frumuseții eterice a fetelor tinere sau femeilor, precum și frumusețea delicată și ambiguă a anumitor tineri, un Lucien de Rubempré, de exemplu.

Posibil, dar rareori referiri picturale servesc la imaginarea unor îngrijorări de nedescris (7) .

Niciun interior rafinat nu se poate lipsi de prezența artei sau artizanatului chinezesc. Așa se face că salonul Madamei Mignon oferă ochilor minunile unui tablou care imită lacul chinezesc. Pe fundalurile negre încadrate în aur, strălucesc păsările multicolore, frunzișul verde de necrezut, desenele fantastice ale chinezilor ( Modeste Mignon , Pleiade I, 476). Sau că drăguța sufragerie a doctorului Minoret este decorată cu tablouri de lac chinezesc ( Ursule Mirouët, Pleiade I, p. 850). Sau, în hotelul în care Nucingen o instalează pe Esther, țesătura perdelelor este de la o fabrică de mătase cumpărată în Canton, unde răbdarea chinezească a putut să picteze păsările din Asia cu o perfecțiune al cărei model nu există decât pe velinurile Evului mediu, sau în Misala lui Carol Quintus, mândria Bibliotecii Imperiale din Viena  (8)  (Splendori și Mizerii ale Curtezanelor, Pleiades VI, 618). Trinketurile care se acumulează în saloane își rezervă întotdeauna un loc pentru niște chinoiseries ( chinezerii) care pot fi, din când în când, depreciate atunci când aglomerează ferestrele comercianților de curiozități sau care stau mărturie despre o modă trecută, ca în Salonul baronesei d`Aldiger ( La Maison de Nucingen), 1838). Prin urmare, China vine în sprijinul semnelor de lux.

În cele din urmă, termenul chinez este riguros ori de câte ori este necesar să se desemneze un personaj perceput ca pervers și / sau de neînțeles, dar întotdeauna periculos (Christemo sau Peyrade deghizat în Lord englez, de exemplu). Această semnificație a termenului este atestată în limbă încă din 1820; cu o conotație populară și ofensatoare, cuvântul își găsește loc atât în gura lui Marsay, cât și în cea a prostituatelor, dar și în cea a judecătorului Popinot evaluând lipsa de finețe a lui Godeschal prin aceste cuvinte: el „nu este foarte chinez ” ( Interdicția , Pleiade I, 448).

Evocarea Chinei debordează imaginarul de oriunde, din orice spațiu, pentru a depune mărturie într – o manieră cu fluctuații în prima jumătate a secolului XIX – lea, astfel că, dacă Mme de la Baudraye ( Muza Departamentului) (1843), în anii 1820, la Sancerre, se interesează de Evul Mediu, la sfârșitul anilor 1830, locuind la Paris, merge la chinezerii, chinoiseries.

Note :
(5) Modeste Mignon : Dacă romanul este tardiv, 1844, el va fi inserat în Scene ale vieții private (ediția  Furne) , care este al 5 – lea text. Pleiade, I, pp. 556-57.
Reiterarea numărului (7) semnifică, de asemenea, natura fantezistă a acestor proiecte
(6) Charles Grandet / Charles Mignon: Rețineți că identitatea prenumelui dintre cele două personaje nu este, cu siguranță, decât preocuparea onomastică a lui Balzac pentru personajele sale.
(7)  Este amuzant să rețineți că acest lucru contrazice ceea ce spune Balzac în articolele sale din Legislativul , menționat deja, unde primul său interes pentru China s-a adresat exact grotescului, monstruosului.
(8)  pictură / carte: Această comparație are un interes deosebit prin faptul că recombină arta și iluminarea chinezească și, prin urmare, China și cartea. Această cunoaștere a tiparului chinez este raportată în detaliu la începutul Iluziilor pierdute . Înțelegem că o țară pentru care scrierea este sacră i-a fascinat întotdeauna pe scriitori. Balzac nu este primul și nu va fi ultimul. În plus, aceste aceleași perdele vor fi găsite în Doamna Rabourdin, în Funcționarii, unde vor depune mărturie atât despre originea sa, cât și pentru cultura sa.

Traducere și adaptare: Florica Patan

Citiți și Balzac – jovial, vanitos, genial