clic
cum tălăzuiesc gândurile când ea capul și-l mișcă
le auzi parcă și aștepți revărsarea subită
mireasmă de zână se desprinde din trupul ei de femeie
simțuri nu ai destule ca să o cuprinzi
apa întârzie
clic
fotografie nereușită
apele te inundă
clic
pe frigul ăsta insultător ai vrea tălăzuită
în brațe s-o ții
plăcută ca însăși plăcerea
foto credit sursa
în ziua în care îl îngropam în uitare
era secetă, puține fântâni au venit să verse o lacrimă
o vorbă de mângâiere pe margine
de neant să-mi sădească vreo tipografie
ceva de spus în treacăt, ca
marmoreană liniștea, rănită să-mi fie, nimic
doar aerul inflamat de cantilena pustie… Citește și flamingo
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
