din două părți îi surâde precum claviatura
unui pian pătimaș și dezacordat sonatei lunii
peste ea se îndoaie aplauze mute cu brățări la picioare
așa te apleci sărutând fruntea senină a morții
din dragoste
mult a iubit și tot nu s-a vindecat
de-ar fi știut mai devreme
care e moftul cu literatura ar fi lăsat
clapele negre clapele
albe să-i sculpteze carnea din palme
foto tumblr.com
Citește și fă un semn
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
