O apă mă-mbracă de la cuvinte în sus
să dau la schimb iarna, plămânul roz
și tot
ce încă respiră și nu ți-am spus
depărtarea ta din aproapele meu se adapă
doi în unul se bulucesc
să încapă.
Ceva îmi scapă
în apă
rima sărată
atinge acolo o clapă
clapa de apă.
foto tumblr.com
Citește și Lunatice
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
