”Trebuie să apărăm ideea culturii naţionale!”
Dispariția lui Eugen Simion reprezintă o mare pierdere pentru cultura română în general și pentru literatură în particular, căci nicio altă persoană din vremea noastră n-a putut să se ridice la înălțimea pasiunii Domniei sale și a spiritului care l-a călăuzit spre perfecțiune. O asemenea personalitate se naște o dată la câteva secole, de aceea moartea este înmiit mai vitregă – nu doar pentru individul în sine, ci și pentru țara care l-a zămislit și i-a vegheat creșterea.
„Mai toți comentatorii mei spun că sunt un munte de calm și echilibru, lin și statornic ca un drum în câmpie. Nu-i adevărat, sunt un vârtej de neliniști, trăiesc în gura unui vulcan, viața mea interioară este uneori un coșmar… Am încercat în mai multe rânduri să contest fantasma echilibrului meu imperturbabil, dar n-am reușit. Când cineva, un tânăr, încearcă să-mi facă un portret, începe invariabil cu ideea calmului și a echilibrului meu interior, fără să-și dea seama ce război duc cu mine pentru a ieși în lume cu o față liniștită și cu un mers regulat…”
Multe se vor fi scris despre Eugen Simion, la trecerea în neființă, printre altele și faptul că au lipsit tinerii de la înmormântarea Domniei sale- austeră, deși acompaniată de onoruri militare – însă un articol ne-a reținut atenția prin finețea abordării și minuțiozitatea detaliilor. Am preluat, în limita legală, și vă recomandăm lectura acestui articol apărut în Republica.ro.
„Și totuși, cine a fost Eugen Simion?
Dincolo de cariera sa de critic literar (zeci de cărți, nenumărate studii, monografii, recenzii, articole), de profesor universitar, de membru și mai apoi de președinte al Academiei Române (1998-2006), Eugen Simion a fost un mare om.
Academician Eugen Simion
Putem învăța de la el atât de multe, printre care hărnicia și dorința de a duce lucrurile până la capăt. Iată ce scria în jurnalul parizian, „Timpul trăirii, timpul mărturisirii”:
„Avem o mare fervoare în a proiecta și o mică voință de a duce lucrurile până la capăt. Cel puțin în cultură, adamismul nostru este proverbial. Puține proiecte au fost încheiate, opera multor scriitori de primă mărime este o sumă de proiecte abandonate. Nu inițiativa ne lipsește, ci forța de a finisa.”
Consecvent cu vorbele sale de tinerețe (anul 1970), Eugen Simion a încercat și a reușit să ducă la capăt atât proiecte personale, cât și unele instituționale, ale Academiei. Uneori, cu riscul de a fi contestat, așa cum se întâmplă aproape de fiecare dată aceluia care nu alege calea inactivității și a inerției.
14 000 de pagini de manuscris
Unul din cele mai cunoscute scandaluri este cel al publicării în facsimil a manuscriselor eminesciene.
14 000 de pagini de manuscris, fotocopiate cu tehnică performantă, cu un contrast mărit pe pagină (pentru a spori lizibilitatea) și legate în 40 de volume. S-au publicat 750 de exemplare (a câte 40 de volume), majoritatea fiind oferite marilor biblioteci din țară. Manuscrisele eminesciene fiind clasate (au devenit atât de friabile, încât nu mai pot fi consultate), demersul era unul obligatoriu atât pentru eminescologi, cât și pentru posteritate. O datorie națională de care Constantin Noica vorbise înainte cu câteva zeci de ani.
Ei bine, cu toate acestea, s-a găsit o mână de binevoitori care să critice inițiativa lui Eugen Simion”… citiți continuare articol aici
foto sursa
