Recenta vizită la Tg. Jiu mi-a mângâiat – din nou – sufletul cu amintiri din vacanțele copilăriei, dar și cu poveștile verișorului meu, Ovidiu.
Așa se face că, într-una din dimineți, aflând că vreau să-mi plimb mămica pe Valea Sohodolului și la Tismana, îmi spune vesel: „La Tismana o să-ți arăt Chioșcul lui Coșbuc!”
Ce întâmplare…, întoarsă astăzi acasă, chiar de ziua lui Coșbuc, caut informații care să-mi întregească poveștile auzite recent…
Pe marele poet George Coşbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud — d. 9 mai 1918, Bucureşti) viaţa l-a legat strâns de Gorj și gorjeni.
A fost căsătorit cu frumoasa Elena Sfetea, din Tismana, sora librarului Sfetea, din Târgu-Jiu, cel care-şi construise o vilă în chiar satul Tismana, pe Valea Mânăstirii. Vila există şi astăzi, fiind denumită „Vila Ursu”.
Poetul petrecea aici verile, lucrând în același timp. Pe o placă memorială se confirmă că în această vilă, George Coşbuc a tradus „Divina Comedie” a lui Dante Aligheri, depre care istoricul literar Ramiro Ortiz face referire într-o scrisoare intitulată L-am cunoscut pe Coşbuc în vara anului 1915 la Tismana (10 martie 1925).
„Legătura mai strânsă cu Gorjul o va avea poetul la începutul noului veac, când George Sfetea, cumnatul său, ieşit la pensie îşi vinde proprietatea din Craiova şi îşi clădeşte o vilă la Tismana, unde poetul va veni în fiecare an până în 1915. Din 1902, familia Coşbuc îşi petrecea vacanţa la Tismana. Veneau de la Bucureşti, se opreau la Casa Miloşescu din Târgu Jiu, apoi se îndreptau spre Tismana cu brişca lui Ion Lupulescu. Coşbuc a devenit un cunoscut al gorjenilor. Din 1901, până în 1909 a fost un statornic colaborator al revistei târgujiene «Şezătoarea săteanului». În anii 1905-1907 a făcut parte din comitetul ei de redacţie, ca preşedinte de onoare“,
menţionează profesorul Ion Mocioi (sursa).
Foișorul lui Coșbuc
Mulţi prieteni l-au vizitat pe Coşbuc la Tismana şi s-au bucurat de frumuseţea locurilor. La sugestia unui a dintre ei, Coşbuc a construit un adăpost: „Şederea la Tismana fost pentru Coşbuc loc de odihnă şi de apropiere faţă de fraţii soţiei şi de prieteni, dar, mai ales, loc de meditaţie şi de creaţie. De la Tismana, ani de-a rândul, poşta a dus spre alte redacţii de reviste şi editori scrisori cu poezii şi alte materiale de publicat. Vacanţele erau plăcute şi aduceau la Tismana şi alte personalităţi şi prieteni. Profesorul Gheorghe Gârbea a venit deseori la Tismana. Din iniţiativa lui, Coşbuc a construit un «chioşc» de odihnă şi creaţie, care-i poartă şi azi numele“, ne spune, tot profesorul Mocioi (sursa).
Chioșcul lui Coșbuc de la Tismana (sursa foto)
”Oi fi eu cineva, dar Alexandru mă va întrece”
Poetul îşi iubea foarte mult unicul fiu, Alexandru. „La Tismana, în 1915, au fost prezenţi la «Vila Sfetea», nu numai familia Coşbuc şi Ramiro Ortiz, ci şi compozitorul Alfons Castaldi, dr. V. Lucaci, Dinu Cesianu şi Gheorghe Dumitrescu Bumbeşti. Discuţiile de la «masa fraţilor» în casa Sfetea erau însufleţite de «badea Gheorghe» – cum i se spunea lui Coşbuc.
Alexandru Coşbuc era bine făcut, vesel tot timpul, urma în toate pe tatăl său şi încă de mic recita multe din poeziile cuprinse mai ales în volumul «Balade şi Idile». «Oi fi eu cineva, dar Alexandru mă va întrece» îi plăcea să spună lui George Coşbuc, după cum mărturisea un cunoscut din Tismana al poetului. În ziua de 25 august 1915 şi-a sărbătorit la Tismana împlinirea vârstei de 20 de ani“, a relatat Ion Mocioi.
Au pornit seara, târziu, pe jos la Târgu Jiu
Tismana este locul unde poetul avea să cunoscă şi cea mai cumplită suferinţă din viaţa sa. Alexandru şi-a pierdut viaţa pe drumul către Tismana la numai o zi după împlinirea vârstei de 20 de ani. „O întâmplare totală avea însă să-l smulgă curând pe Alexandru din sânul familiei şi să-l facă nefericit pe poetul ce şi-a iubit atât de mult fiul. În ziua de 26 august 1915, dimineaţa, Alexandru Coşbuc a plecat de la Tismana la Târgu Jiu cu maşina prietenului său bucureştean Ion I. Alexandrescu – Stâlpeanu, urmând să se întoarcă după-amiază. La întoarcea din Târgu Jiu spre Tismana, între Băleşti şi Corneşti, la km.9, maşina, după ruperea barei de direcţie, s-a aruncat în şanţul din stânga şoselei. Şoferul a murit la locul accidentului. Alexandru Stâlpeanu şi alexandru Coşbuc au fost luaţi în stare gravă cu o căruţă cu boi şi duşi spre Spitalul din Târgu Jiu. Prietenul proprietar al maşinii a murit pe drum. Alexandru Coşbuc, lovit la cap, a decedat după intrarea pe poarta spitalului, în aceeaşi zi, la orele 20.31. (…)
Părinţii lui Alexandru l-au aşteptat neliniştiţi la Tismana şi, neavând nicio veste, au pornit seara, târziu, pe jos la Târgu Jiu Au ajuns la prietenul lor Nicu Miloşescu şi au aflat cu durere imensă, pierderea unicului copil. Nefericita întâmplare a întunecat pentru totdeauna sufletul marelui George Coşbuc, grăbindu-i sfârşitul“, a menţionat profesorul gorjean. (sursa)
Și pentru că aceste rânduri mi-au fost stârnite de amintirile și oamenii dragi ai copilăriei, adaug aceste versuri ale poetului. Care se potrivesc mănușă.
Citește și Despre luptă, ca filosofie
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.