De fiecare dată când nu înțeleg ceva care mă afectează în relațiile cu ceilalți, când îmi doresc să mă fi cunoscut mai bine înainte de a reacționa (sau nu), îmi amintesc de chestionarul lui Proust. O listă întreagă de întrebări la care oricând se pot adăuga altele și altele, menite să provoace și să aducă la suprafață lucruri nemărturisite, rămase în faza de dilemă/neliniște/angoasă. Cel mai bine e să (ne) punem întrebări, pentru că ele sunt miraculoasa cale de a exprima adevăruri pe calea cea mai pașnică și cea mai productivă, a auto-cunoașterii.

Chestionarul lui Proust a devenit un instrument valoros în domeniul psihanalizei și al psihologiei, fiind folosit pentru a explora și a înțelege personalitatea, motivele și preferințele individuale ale unei persoane. Acest chestionar permite adâncirea în lumea interioară a individului și dezvăluirea unor aspecte mai puțin cunoscute sau reflectate. Ce aduce nou chestionarul?

  • Auto-reflecție și introspecție: Răspunsurile la întrebările chestionarului permit persoanelor să reflecteze asupra experiențelor și preferințelor lor personale. Ele îi încurajează să intre în contact cu propriile lor emoții, gânduri și motivații, facilitând procesul de introspecție și de auto-descoperire.
  • Identitate și construcție de sine: Chestionarul lui Proust explorează aspecte esențiale ale identității și preferințelor individuale, ajutând la înțelegerea modului în care o persoană se percepe pe sine și se construiește ca individ. Aceasta poate fi utilă în dezvoltarea unei înțelegeri mai profunde a modului în care o persoană se vede și se simte în lume.
  • Explorarea subconștientului: Uneori, răspunsurile la întrebările chestionarului lui Proust pot dezvălui aspecte subconștiente ale personalității sau amintiri adânc înrădăcinate. Acestea pot fi explorate într-un mod psihanalitic pentru a înțelege mai bine motivele și influențele din spatele comportamentelor individuale.
  • Conștientizarea proceselor mentale și emoționale: Prin chestionarul lui Proust, persoanele sunt încurajate să reflecteze și să-și exprime emoțiile, gândurile și preferințele. Acest proces de conștientizare poate oferi o înțelegere mai profundă a propriilor procese mentale și emoționale, ajutând la creșterea auto-cunoașterii și la dezvoltarea personală.
  • Analiza simbolică și interpretarea: Răspunsurile la întrebările chestionarului pot fi analizate și interpretate într-un mod psihanalitic, explorând semnificațiile profunde și simbolismul ascuns din spatele acestora. Această abordare permite înțelegerea mai profundă a motivațiilor, conflictelor și structurilor psihologice ale individului.

Nota bene: chestionarul lui Proust este un instrument suplimentar și nu trebuie privit ca un instrument definitiv în diagnosticul sau analiza psihologică. Interpretarea răspunsurilor trebuie făcută cu grijă și în contextul unei relații terapeutice adecvate.

Acest chestionar a fost publicat în cartea „Confessions of a Young Man” (”Confesiunile unui tânăr”) de André Gide în 1892. Răspunsurile lui Proust au fost incluse în această carte, într-un capitol intitulat „Marcel Proust’s Questionnaire” (”Chestionarul lui Marcel Proust”). Întrebările și răspunsurile au fost adăugate la cererea lui Proust și reflectă gândurile și preferințele sale personale în acea perioadă, fiind consemnate în în caietul secret al prietenei sale Antoinette Fauré, fiica lui Felix Fauré, viitor președinte al Republicii Franceze. Răspunsurile lui Proust au fost descoperite în 1924 de fiul Antoanettei Fauré în caietele mamei sale și oferite presei spre publicare (deloc gratis:).

Trăsătura principală a caracterului meu: Nevoia de a fi iubit. Mai exact, aceea de a fi alintat şi răsfăţat, mai puţin aceea de a fi admirat. 

Principala calitate pe care o vreau de la un bărbat: Farmece feminine.

Principala calitate pe care o vreau de la o femeie: Virtuţi masculine şi sinceritate în prietenie. 

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Să îmi ofere tandreţe, dacă persoana lor este atât de drăguţă încât să pună un preţ mare pe tandrețea lor.   

Defectul meu cel mai mare: Să nu ştiu, să nu fiu în stare să vreau. 

Ocupaţia mea preferată: Să iubesc.

Visul meu de fericire: Mi-e teamă că nu voi fi atinge măreţia, că nu voi putea s-o spun, că îmi va fi teamă că spunând-o o voi distruge. 

Care ar fi cea mai mare nefericire: Să nu le fi cunoscut nicidoată pe mama şi bunica mea. 

Ce mi-aş dori să fiu: Eu, aşa cum mă vor cei care mă admiră. 

Ţara în care mi-ar plăcea să locuiesc: O ţară în care tot ce îmi doresc să se întâmple ca prin magie şi unde tandreţea să fie mereu reciprocă. 

Culoarea mea preferată: Frumuseţea nu stă în culori, ci în armonie. 

Floarea mea preferată: Floarea ei (sau a lui) şi apoi toate celelalte flori. 

Pasărea mea preferată: Rândunica. 

Autorii mei de proză preferaţi: Acum, Anatole France şi Pierre Loti. 

Poeţii mei preferaţi: Baudelaire şi Alfred de Vigny.

Personajele de ficţiune preferate: Hamlet. 

Personajele feminine de ficţiune preferate: Bérénice.

Compozitorii mei preferaţi: Beethoven, Wagner, Schumann.

Pictorii mei preferaţi: Leonardo da Vinci, Rembrandt.

Eroi mei preferaţi din viaţa reală: M. Darlu, M. Boutroux.

Eroina mea preferată din istorie: Cleopatra. 

Numele meu preferat: Am doar câte unul o dată. 

Ce urăsc cel mai mult: Ceea ce e rău la mine. 

Personaje istorice pe care le detest: Nu sunt suficient de citit. 

Sărbătoarea militară pe care o apreciez cel mai mult: Serviciul meu militar. 

Reforma pe care o apreciez cel mai mult: –

Talentul pe care mi-aş dori să îl fi avut, nativ: Voinţă şi arta seducţiei. 

Cum mi-aş dori să mor: Mai bun – şi iubit. 

Starea mea de spirit din momentul acesta: Plictiseala cauzată de introspecţia la care m-am supus pentru a răspunde acestor întrebări. 

Greşelile pentru care am cea mai mare indulgenţă: Cele pe care le înţeleg. 

Deviza mea: Mă tem că mi-ar aduce ghinion. 

Desigur, oricine poate continua acest chestionar, în măsura în care dorește să pătrundă și mai mult în intimitatea propriei sale ființe.

O fotografie cât o mie de cuvinte înfățișează un tânăr, student, la masa de lucru, undeva ărin anii 1956. Ce vremuri! Fotografia îi aparține lui  Thurston Hopkins și a fost făcută pentru  Picture Post.

Fotografia îi aparține lui  Thurston Hopkins și a fost făcută pentru  Picture Post. (sursă pinterest.com)

 

„Confessions of a Young Man” (în română „Confesiunile unui tânăr”) este o carte scrisă de André Gide, un important scriitor francez a cărui operă a fost prețuită de Mircea Eliade, care a practicat, pe urmele lui, modelul de scriitură ”jurnal”. Cartea, publicată în 1886, este un roman autobiografic, în care Gide explorează propriile sale experiențe și gânduri într-o manieră sinceră și introspectivă.

Cartea este în mare parte bazată pe jurnalele personale ale lui Gide și explorează dezvoltarea sa ca individ în perioada tinereții. Este un portret profund al vieții interioare și al confuziei emoționale și sexuale întâmpinate de protagonistul tânăr.

„Confessions of a Young Man” abordează teme precum descoperirea sexualității, relația cu familia și societatea, conflictul dintre normele sociale și dorința de autenticitate. Gide analizează propria sa căutare a identității și adevărului, precum și relațiile sale cu prieteni, iubiri și mentorii săi.

Cartea lui Gide a fost considerată una dintre primele lucrări literare francize care abordează deschis și sincer tema homosexualității și a dorinței sexuale. Această deschidere față de subiecte controversate și explorarea sinceră a vieții interioare l-au făcut pe Gide să fie un scriitor inovator și să se încadreze în mișcarea literară cunoscută sub numele de simbolism.

„Confessions of a Young Man” a fost o lucrare semnificativă în dezvoltarea literaturii moderne, contribuind la schimbările de atitudine și la explorarea liberă a subiectelor tabu. A fost, de asemenea, o sursă de inspirație pentru mulți scriitori și a avut un impact semnificativ asupra literaturii franceze și internaționale.