ce avem să ne spunem
„de la masa de lucru a poetului”
nu cad firimituri, nu cade nici poetul răpus
de privirea iubitei
fiecare poem e bine fixat în tăblie
pentru ospățul secundei
tacticoasă ea se așază față
în față cu poetul
ce avem să ne spunem n-a fost încă ucis cu
scrisul de mâna stângă
doar în parte și-n locuri
unde se-adună îngeri dreapta
pictează splendoarea niciunui apus
foto sursa
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
