Cât despre suflet, mai bine rămânem datori cu o explicație

Mi se întamplă rar să călătoresc cu tramvaiul, în ultima vreme.

Poate pentru că nu-mi ajunge timpul niciodată. Și nici eu lui.

1 Negru. Tramvaiul. Oameni statuari, fețe dăltuite și tăcute.

Atât de tăcute, încât par înțeleși cu toții. Case, mașini, copaci, o bancă, un semafor,

sunt toate doar niște semne nebăgate în seamă.

Mințile sunt împovarate cu tot felul de gânduri, iar în ochi, li se citesc greutățile cu multe nume. De-asta par roboți. Cât despre suflet, mai bine rămânem datori cu o explicație.

Imaginea este postmodernă, cu toate liniile trasate la fix.

Zgomotul roților de tramvai și câte un claxon, îți aduc aminte că-i vorba despre viață.

Și-n tot acest tablou, din mijlocul înghesuielii, de pe un scaun de la geam, un glas limpede si puternic strică nonculorile:

– Bunico, de ce toți oamenii tac?

– Sandra, draga mea, vorbeste încet. Nu-i frumos.

– Bunico, dar nu ai spus tu că viața-i despre oameni bucuroși?

Bunica a tăcut.

Chiar, viața nu-i despre sens și bucurie?

Eu cred că da, omuleț mic! Tu ai înțeles atât de bine ceea ce noi ne străduim să uitam zilnic.

Am coborât zâmbind.

Citește și Fără pretenții