Cu toții am fost copilul dintr-o dinamică familială, confruntându-ne cu dificultățile aduse de creștere. Nu e de mirare că ingeniosul director de scenă Bobi Pricop propune un scenariu dramatic despre un roman (dark fantasy) puternic: „A Monster Calls”. Astfel, spectacolul „Șapte minute după miezul nopții ”(A Monster Calls) îi oferă posibilitatea de a se reîntâlni cu o trupă armonioasă alături de care să îmblânzească anxietatea, furia, iubirea și vindecarea: „Ne-am propus să nu ne ferim de ele, să nu le îmblânzim, ci să le lăsăm să se reverse pe scenă, în căști, în minți și în suflete” declară Bobi Pricop, regizorul spectacolului. Completând unul dintre obiectivele educației formale din România actuală: dezvoltarea personală (obiect de studiu la clasele primare din curricula națională), recenta montare de la Teatrul Excelsior din București oferă noi lecții despre viață persoanelor trecute de vârsta de doisprezece ani. În fapt, spectacolul devine o alegorie despre viață și moarte.

Afișul spectacolului © Teatrul Excelsior din București
Bazat pe un roman al lui Patrick Ness, care a scris și scenariul (cartea în sine a fost concepută inițial de regretata scriitoare Siobhan Dowd ), „A Monster Calls” aduce spectatorii în universul familial britanic al tânărului Conor și al mamei sale fără nume. Reședința lor are vedere la o biserică și la un cimitir care par a fi păzite de un copac uriaș (tisă). Conor (Alex Popa), un adolescent neliniștit, timid, hărțuit, este un visător înfocat, dar și un împătimit al filmelor cu monștri; el visează într-o noapte că acel copac uriaș devine un uriaș din lemn. Mitologia anglo-saxonă a fost puternic valorificată în scrieri și ecranizări, astfel, și în acest spectacol avem să regăsim copacul vorbitor întrupat de expresivul actor Marius Turdeanu.

Marius Turdeanu, Alex Popa © Volker Vornehm
Glasul intimidant al acestui artist îi oferă lui Conor trei povești care-l vor pregăti pentru a-și descoperi propria poveste (propriul adevăr). Acest ultim adevăr doar Conor îl poate articula. Bunăoară, directorul de scenă a optat să transpună această poveste într-un întunecat univers scenic, completat de o scenografie sonoră aparte (spectatorii primesc o pereche de căști la intrarea în sala de spectacol). În lumea de corespondențe, numită spectacol teatral, textul dramatizat de Mihaela Michailov devine o pagină însuflețită dintr-o carte de ilustrate (vii). Scenografia semnată de Clara Pop pare un «tărâm de dincolo» căruia îi vin în completare efecte video puternice, realizate de Constantin Șimon. Aici, scenele extrase din existenţa cotidiană, înscrise iniţial în sfera banalului, capătă surprinzătoare valenţe simbolice.

Alex Popa, Oana Predescu © Volker Vornehm
Desigur, realizatorii au decupat situațiile care pot avea valențe simbolice. Microuniversul imaginat scenic și scenografic se conturează într-un crescendo emoțional, fiind permanent cronometrat (un uriaș ceas electronic tronează în spațiul scenic) și completat de paracomentariul audio (Eduard Gabia & Călin Țopa). Mama lui Conor (expresiva Oana Predescu), deși tânără, e grav bolnavă; a fost o artistă care și-a lăsat visul odată ce-a apărut pe lume micuțul Conor. Tatăl băiatului (Bogdan Nechifor, un fin „connaisseur” al tribulațiilor egoiste) are acum o altă viață în Statele Unite ale Americii. Singura care o mai ajută pe biata mamă suferindă este severa bunică a lui Conor.

Alex Popa, Bogdan Nechifor © Volker Vornehm
Mihaela Trofimov devine în scenă o figură severă, intimidantă, care de la început pare cu totul dezagreabilă. Nu știm la început, dar bănuim: toți adulții din familia lui Conor, oricât de bine intenționați ar fi, îl mint. Astfel, într-un mod neconvențional, vizitele Monstrului-copac îl ajută să depășească neajunsurile. La șapte minute după miezul nopții, mobilierul din dormitorul lui Conor se transformă într-o lume populată cu prinți, farmaciști și un om invizibil. Arborele, cunoscut mai degrabă drept Monstrul, are un mesaj central: poveștile pot schimba totul.

Marius Turdeanu, Alex Popa © Volker Vornehm
Aparent, povestea prinților și reginelor și a regatelor îndepărtate este un basm, dar sensul profund din spectacol este să știi că oamenii pot trăi adesea în negare. Conor susține că povestea este irelevantă, subliniind – pe bună dreptate – că acest lucru nu o va salva pe mama sa, bolnavă într-o fază terminală, dar mesajul Monstrului este ca băiatul să înțeleagă că „uneori oamenii trebuie să se mintă pe ei înșiși mai presus de toate”. Fiind un biet adolescent, frica și disperarea lui Conor se manifestă adesea ca furie, care este în mod normal îndreptată către bunica lui care este rece și distantă. Adesea, o vede pe severa femeie doar ca pe un «răufăcător» pentru că are nevoie de cineva care să fie vinovat pentru durerea lui. Cu o evidentă tonalitate moralizatoare, dar și cu un acut simț al realității, Mihaela Trofimov ne trimite spre înțelepciune și compasiune.

Alex Popa, Mihaela Trofimov, Oana Predescu © Volker Vornehm
Privirea intensă a tânărului Alex Popa unește gândul regizoral, mișcarea și rostirea într-o spontaneitate bine controlată. Se succed situații, iar actorii intră în relații bine controlate. Echipat într-un costum negru, cu ochii puternic conturați ( à la Mefistofel), Marius Turdeanu îl susține pe Conor. Astfel, cultura corporală și distorsionarea privirii firești produc modificarea calitativă a energiilor dintre cei doi actanți. După a doua poveste, mesajul Monstrului este brutal de veridic – natura umană este atât de complexă, încât ar fi imposibil să existe o lecție de moralitate care să se potrivească cu o singură regulă.

Matei Arvunescu, Alex Popa, Marius Turdeanu, Ioana Niculae © Volker Vornehm
Abia la a treia poveste, Conor află cum să facă față și bullying-ului de la școală. Monstrul încerca să-i arate că a te răzbuna, indiferent cât de justificat am simți că ar fi, înseamnă doar că ești la fel de crud ca persoana pe care te răzbuni – nu superior din punct de vedere moral. Monstrul (Conor) îl atacă pe bătăușul școlii / Harry (Mihai Arvunescu) pentru că l-a ignorat și din cauza furiei sale pentru că ceilalți elevi nu vorbesc cu el. Fiecare dintre povești ilustrează un aspect al negării lui Conor, iar poveștile îl ajută pe Conor să înfrunte cea mai mare frică a lui. Pe parcurs, găsește înțelegere și compasiune din partea sensibilei Lilly (suava Ioana Niculae) sau a profesoarei (distinsa Annemary Ziegler). Personajele se rotesc pe micuța scenă ca într-un ipotetic carusel al emoțiilor.

Matei Arvunescu, Ioana Niculae, Annemary Ziegler © Volker Vornehm
Întreaga ‘călătorie’ a lui Conor ilustrează faptul că e normal să ai sentimente conflictuale legate de pierdere, inclusiv furie, tristețe și vinovăție. De asemenea, băiatul învață cât de periculoasă poate fi ignorarea adevărului. Motivele trecerii de la copilărie la adolescență, bolii, morții și durerii se regăsesc atât în plan metaforic, cât și senzorial, iar montarea capătă un caracter profund emoționant. Astfel, durerea devine o experiență cu mai multe fețe. Narațiunea dramatică subliniază importanța acceptării emoțiilor și a situațiilor dificile. „Șapte minute după miezul nopții (A Monster Calls)” rămâne o montare de calitate, trăsătură ce s-a regăsit atât în adecvarea la mijloace, cât şi la scop – cultivarea sensibilității.

Alex Popa, Marius Turdeanu © Volker Vornehm
ȘAPTE MINUTE DUPĂ MIEZUL NOPȚII (A MONSTER CALLS)
după romanul „A Monster Calls” scris de Patrick Ness după o idee originală de Siobhan Dowd
Dramatizarea: Mihaela Michailov
Distribuția:
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Clara Pop
Muzica originală: Eduard Gabia & Călin Țopa
Lighting design: Cristian Șimon
Video effects: Constantin Șimon
Sunet: Andrei Doboș, Roberto Gae, Robert Anton
Producător delegat: Camelia Moroianu
Durata spectacolului: 1h 40′ (fără pauză)
Recomandare de vârstă 12+

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.