„De obicei, oamenii consideră mersul pe apă sau plutitul în aer, un miracol. Dar eu cred că adevăratul miracol nu este nici să mergi pe apă și nici să plutești în aer, ci să mergi pe pământ. În fiecare zi suntem angajați într-o minune pe care nici măcar nu o recunoaștem, un cer albastru, nori albi, frunze verzi, ochii negri și curioși ai unui copil, propriii noștri ochi. Totul este un miracol!”
Să fii cu picioarele pe pământ, chiar că este un miracol! Să fii bine ancorat, înrădăcinat, stabil în realitate, chiar dacă uneori capul ți-a rămas prin nori, reprezintă adevăratul echilibru. Să accepți că există oameni pe care nu-i poți schimba și că există situații pe care nu le poți schimba, înseamnă maturitate. Să înțelegi că tot ce poți schimba este atitudinea ta față de toate acestea, asta este înțelepciunea. Și mai poți schimba ceva, slavă Domnului, locul! Schimbi locul, schimbi norocul! Fix așa. Ne putem îndepărta de tot ce nu ne place: de urât, de rău, de greu.
Yu-huuu! N-au nicio scuză cei care nu sunt declarați alienați mintal, infirmi, bolnavi irecuperabil. Absolut nici o scuză!
Cum se face asta? În prima fază te îndepărtezi cu urechea, de tot negativul care vine pe direcția asta a aerului, iar mai apoi, cu mintea. Îi ordonăm pur și simplu minții să se agațe de frumos în toate formele lui, de la gând la faptă și să se pună de acord cu inima, să facă echipă care să joace în favoarea ta… Imediat vei observa cum începi să fii sus cu viața, după care îndreptat așa fain frumos, începi să faci pași și te muți. Te poți muta fizic oriunde, cu sau fără casa toată, că nu ești plantă, copac, munte… Ce-i ăsta, dacă nu un miracol? Ce mai putem face noi, gratis, în exclusiv favoarea noastră? Ne putem îngriji.
Cum se face asta? Începem să facem uz de apă și săpun, începem să citim câteva foi zilnic, din orice ne face plăcere și să ne găsim timp pentru o oră pe zi, de mișcare. Orice fel de mișcare. Coborât și urcat scările din bloc, de exemplu, ca vecina mea. Ce faceți, tanti, ați apăsat pe butonul greșit de la lift, de-ați ajuns la penthous (adică la al 10-lea etaj)? Ah, nu, copila mea… îmi fac mișcarea zilnică, pentru că afară plouă. Frumos, nu? Ce ziceți, merităm și noi? Da. Costă scump să faci asta? Nu. Apoi, te alegi pe tine prima/primul, dintre toți și te uiți cu drag la tine. Ieși din tine și te privești, fix în ochi. Pentru asta e nevoie să-ți pui un deget sub bărbie și să ridici ușor capul, până vezi drept înainte.
A-ha! Ți-ai pus mână streașină la ochi, pentru că te deranjează lumina… nu mai știi cum este să fii în lumină, ești ca vampirii care preferă întunericul, sau ca vampirii energetici, lipsit de energie! Am înțeles. Clipește de câteva ori ca să-ți revii, e chestiune de obișnuință… doar așa erai setat inițial, pe pace, voie bună și prietenie, numai că te-ai tâmpit la cap când ți-ai instalat tot felul aplicații dătătoare de umbre, de îndoieli, de frici și alte categorii de pitici car-ți joacă horă în căpuțul tău.
Apoi, cu două degete de data asta, îți ridici ușor colțurile buzelor și rămâi așa zâmbind, să îndupleci soarele să mai stea, așa cum îl chema Smaranda pe Nică al lui Creangă, ieși, copile cu părul bălan, afară și râzi la soare, doar s-a îndrepta vremea!» Și vremea se îndrepta după râsul meu…
Așa și tu, să-l îndupleci pe soare să nu se grăbească spre asfințit și să-l rogi tare de tot să te ierte că i-ai ignorat toate răsăriturile, toată căldura lui cea binefăcătoare, în toată viața ta de până acum.
Acum, habar n-ai cât ești de puternic (ă)! Știi tu câtă forță are un zâmbet?! În primul rând este universal valabil, nu are nevoie de nicio traducere în nicio limbă, toți te înțeleg din prima când zâmbești. Zâmbetul dezarmează, bucură, încurajează și mai ales înfrumusețează. În al doilea rând, zâmbetul îți dă la o parte toată noaptea de pe chip. Îndepărtează negreala aia în care ți s-a refugiat inima, care ți-a tencuit cearcănele care-ți umbresc trăsăturile feței și care ți-a pus în bătaie de joc semicercul pe buze, adică exact invers.
Te rog să nu mai permiți nimănui vreodată să-ți influențeze conturul semicercului și să-l porți de-acum corect poziționat sinusoidal așa cum ți-am zis deja, cu valorile colțurilor buzelor în sus. Fă asta pentru tine, dar și pentru că este nevoie acută pe mapamond de oameni care zâmbesc firesc, natural și nu forțat, de oameni care la rândul lor să-i învețe și pe alții despre miracolul din ei, care se activează când te accepți așa cum ești, zâmbind.
Te vezi acum, te vezi cum ești? Ia mai privește-te o dată! Vezi cât ești de binecuvântat cu toată întregimea care ți s-a dat, din punct de vedere fizic, cel puțin? Ia fă-ți un bine total și intră în restaurare capitală cu toată ființa ta și lucrează cu materialele clientului, adică cu ale tale (voință, determinare, talent, zbucium interior, bucurie, curaj, ambiție constructivă etc) și nu mai cumpăra de la alții surogate, când tu deții materie primă de valoare, din belșug… Fă-ți tu ție cadoul ăsta! Nu crezi că-l meriți din plin? Nu ai o motivație? Hmm, ce zici de a deveni un alt tu începând cu mâine dimineață? Sau nu.
Uite un target mai plauzibil: să devii un alt tu, total diferit de cel/cea de până acum, până la vara viitoare.
Dă-ți silința să-ți acorzi șansa asta. Cum pentru cine? Pentru tine, mai ales, apoi pentru ceilalți din jur, iubitul tău/iubita ta, părinții tăi, copiii tăi, nepoții tăi, prietenii tăi…
Ești dator să fii tu, mulțumit cu tine. Ești dator să te îngrijești și să-ți placă de tine din toate părțile și pe de-a-ntregul și pe față și pe dos, să te poți privi în oglindă și când te întrebi, oare dacă aș întâlni așa un om, așa cum sunt eu acum, l-aș putea iubi din tot sufletul și cugetul meu, răspunsul să fie unul scris mare cu majuscule, DA! Dacă-ți răspunzi afirmativ la întrebarea asta cu toată sinceritatea, îți mai rămâne doar un singur lucru de făcut: să înveți nenorociții ăia de pași de dans, că-i păcat de viața asta să n-o dansezi, să n-o parcurgi cu bucurie și să nu-i simți ritmul… Facem așa?
Citiți și Urc până la nori cu ei, dacă e cazul…
