Ar fi trebuit să înțepenesc de uimire
sau măcar să teatralizez cumva
puțină considerație
pentru matematică.
Te dau afară- mă săgeta profesoara
în timp ce scria formule mari
pe tabla neagră
dihănii prelungi
cu boturi umede
din brațele cărora eu
repetam obsesiv
doi minus unu egal totdeauna zero
vă jur
Potolește-te sau te dau afară
și afară nici măcar nu ningea
era miros incendiar de cretă
și urină dospită dinspre veceuri
mă chirceam lângă ușa înaltă
cu părul plin de fluturi
și câțiva spini de trandafiri traversându-mi palma
auzind ochii încercănați ai profesoarei
pășind umil prin magazinele cu perle
ieșind apoi, căprui și umezi, în toamna singură
izbindu-se de ghena de gunoi
niciodată ridicată la timp
într-un cartier al estului
mirosind a mucegai și a rouă încă de la revărsatul zorilor
ea și matematica ei
așezându-și mereu palmele frumos desenate
în dreptul inimii
după ce izbea cu catalogul
în catedră
ea, cea mai cumplită fiară
a zilelor mele dement de tinere
Mai presus de tangenta la cerc
îi calculam ridurile
rânjind în sinea mea când toți șopteau
pe la colțuri
e o scârbă urâtă
poartă pantofi demodați
are varice cât degetul de groase
e o scorpie
puneți-i muci pe catedră
s-o ardem de vie, să-i punem piedică
are datorii la întreținere
un bilet la tratament pe an
și un copil plecat undeva
fără adresă
Are lacrimi la colțul ochilor
iubirea a stins ultimii tăciuni
în apartamentul ei de la etajul 5
o pisică i-a fătat pe preș
și o mușcată i-a înflorit lângă calorifer
în plină iarnă
Hai, dormi
tangenta la cerc va face slalom
prin plex,
te va izbi în plămâni
va radiografia universul
dar nu vei afla niciodată formula cu care
să oprești viscolirea
elevii închid ușa în urma profesorilor
în timp ce vine toamna
și fluturilor le cad aripile de frig
în timp ce o bătrână își pierde portofelul
-pentru că vine o vreme când uiți,
când nu le mai poți tine minte pe toate,
vreme când pierzi
si drama ta de fostă profesoară e atât de penibilă
pe lângă scandalul mondial al crizei petrolului
și mai ales pe lângă beneficiile teoremei lui Pitagora
în timp ce unu plus unu egal 3
și doi minus unu fac eterna singurătate
în timp ce părinții tuturor profesoarelor
îmbătrânesc
și ele tresar, la rândul lor, de dorul copiilor plecați
Hai, dormi
zilele înghit încet-încet
copiii de pe coridoarele duhnind a urină
creta le va scrie și lor pe suflet
ecuația acestei mărturisiri
îți iau în palme
mâna tresărind în dreptul inimii,
doamna profesoară
sau poate rup o buruiană
dintr-un pământ numai al tău
spun iată
aer, fluturi, dihănii, tăceri
cu tristele lor formule, cu tot
astea toate doar pentru că,
mă iertați, eu
n-am fost niciodată o elevă bună.
Citiți și „Nu e toamnă, ești tu…”, de aceeași autoare.
Născută la începutul sfârșitului, într-un decembrie, 1967. Scrie, la îndemnul profesorilor, de pe la 10 ani și debutează cu poezie la 16 ani ( în Revista Ramuri). Publică foarte rar, cu amânări interminabile, considerând că „mai puțin e mai mult”. De altfel, prima carte îi este publicată în secret de către Tatiana Stepa și poetul Romulus Vulpescu, care îi semnează și prefața (Rănile cuvintelor, editura Semne, 2003). Urmează Rug în octombrie, 2008, Oglinzi – 2015, apoi Oglinzi 2 – Orașul unde tace Dumnezeu, în 2016. Colaborează cu Revista Literatura de azi și alte reviste din țară și străinătate.
