Bodypainting sau Pictura pe corp, una dintre cele mai fascinante arte care s-au păstrat din cele mai vechi timpuri, reușind să trezească emoție, cu aceeași intensitate. Fie că este vorba de întregul corp, de față sau de mâini, pictura aceasta care face corp comun cu pielea și cu liniile trupului reprezintă una dintre metodele de venerare a frumuseții, pentru că pune laolaltă culoarea și mișcarea corpului, iar măiestria artistului este cu atât mai mare cu cât figurile pe care le reproduce pe un material viu, brut, uneori devin atât de vii, încât par desprinse din realitatea însăși.
Zilele acestea se desfășoară în Equatorial guinea Bodypainting Festival, care a fost pentru noi o sursă de inspirație pentru acest articol, care se vrea mai puțin un material documentar, informativ, și mai mult unul provocator de plăcere estetică.
Se știe că această formă de artă e prezentă încă din vechime, având un sens religios aparte în cadrul ceremoniilor din cadrul societăților ancestrale. Pe atunci, vopsirea corpului se făcea cu materialele aflate la îndemână: folosit argilă și pigmenți naturali, cum ar fi plantele locale și cărbunele umed. Ritualul este prezent încă și astăzi la indigenii din Australia, Noua Zeelandă, insulele Pacificului și în unele părți din Africa în care încă se practică pictura corporală, cu prilejul unor anumite sărbători. Una dintre cele mai cunoscute forme de pictură corporală temporară este Mehndi, care folosește coloranți din henna și este încă populară în India, Orientul Mijlociu și, relativ recent, a pătruns și în Occident.
Pictatura corporală completă ca formă de artă a cunoscut o revigorare în societatea occidentală în jurul anilor 1960. Înainte de aceasta, au existat spectacole publice de artă corporală, dar nu se poate spune că au avut succes. De exemplu, în 1933, la Târgul Mondial din Chicago, Max Factor Senior și modelul său, Sally Rand, au fost arestați pentru perturbarea ordinii publice. Max Factor o pictase el însuși pe Rand cu noua sa linie de machiaj, ca un mijloc de a-și face reclamă.
Din cauza normelor morale ale acelor timpuri, care amendau nuditatea, bodypainting-ul trebuia să mai aștepte, iar astfel a devenit o mișcare artistică alternativă (minoră) abia în anii 1950 și 1960. Vopseaua/machiajul a fost folosit pentru a acoperi corpul unui model și apoi acesta transfera pictura pe un mediu ca hârtia sau pânza prin atingerea sau rularea pe el.
Acestea erau începuturile. În anii nouăzeci, Joanne Gair a adus pictura corporală în mainstream, cu premiul „Demi’s Birthday Suit” acordat de Vanity Fair în august 1992, având-o pe copertă pe Demi Moore.
Astăzi, există în întreaga lume festivaluri anuale de pictură corporală, cum ar fi Festivalul Mondial de bodypainting din Pörtschach, Austria, unde pictorii profesioniști și amatori își arată abilitățile.
Și, desigur, unul dintre cele mai impresionante, Equatorial guinea Bodypainting Festival, o sărbătoare a artei de a înfrumuseța corpul uman și de a scoate în evidență armonia sa cu universul în care trăiește.
Apare evidentă tentația de a crea echivalențe picturale între oameni, animale și plante, ca un tablou universal al unei naturi paradisiace în care elementele se pot confunda la un moment dat, semn că ele au fost zămislite din aceeași substanță și au ieșit din mâna unui unic artizan, natura. Geometrii încărcate de o simbolistică aparte, armonii cromatice inspirate, se regăsesc într-un stil plin de naturalețe, care încântă ochiul și provoacă la o înțelegere mai profundă a legăturii dintre om și artă.
Astfel, ea nu i-a oferit omului doar adăpost, resurse și forță pentru a supraviețui, ci l-a înzestrat și cu spirit creator, pentru a-i reda frumusețea și, implicit, a o păstra ad aeternum.
Equatorial guinea Bodypainting Festival
