Dacă Winston Churchill a câștigat al Doilea Război Mondial înconjurat de aburii alcoolului, cine știe ce pot face câteva picături pentru niște profesori plictisiți și pentru elevii lor de liceu?

Între comedie și tragedie, Thomas Vinterberg (Festen,The Hunt, Kursk) plasează o poveste despre nebuloasele alcoolului. Bunăoară, punctual de pornire este puțin extravagant: patru buni prieteni, profesori de liceu, aflați în plină criză existențială, încearcă să afle dacă viețile lor se pot îmbunătăți prin menținerea unui nivel constant de… alcool în sânge. Acești profesori de liceu, inclusiv Martin (Mads Mikkelsen), decid să pună în practică, și într-un mod foarte științific, teoria psihologului norvegian Finn Skarderud conform căreia bărbatul ar avea, în sânge, un deficit de alcool de 0,5 g / l de sânge. Deci, în fiecare dimineață, vor bea – puțin, mult – și vor descrie ceea ce simt. Încet-încet, își găsesc gustul pentru viață, de parcă „mahmureala” ar fi în cele din urmă un remediu pentru depresie, indiferent de clasa lor socială. Totuși, nu e doar o iluzie? Patru profesori, obosiți de monotonia vieții, decid să aplice teoria unui psiholog norvegian care ne asigură că corpul uman are nevoie, în permanență, de alcool pentru a optimiza relațiile personale și profesionale. Initial dezinhibatoare, vodca devine mai presus de toate revelatoare, acceleratoare, devastatoare.

Lars Ranthe, Thomas Bo Larsen, Magnus Millang, Mads Mikkelsen / Copyright Henrik Ohsten

Departe de resortul euforiei, filmul este inteligent construit, evitând tentația moralismului. Lipsit de didacticism, Another Round se înscrie în seria filmelor Dead Poets Society, Zorba the Greek, fiind declarat de regizor drept «un omagiu adus vieții». Filmul este dedicat Idei, fiica regizorului danez Thomas Vinterberg, care a murit în 2019, într-un accident de mașină. Iată, așadar, o grilă de lectură suplimentară pentru un film care va nara despre răni deschise, sentimente amestecate, prederea încrederii de sine și presupuse remedii pentru a face suportabilă viața de zi cu zi. Pelicula este, de asemenea, o reflecție asupra „unei lumi din ce în ce mai definită de retorica puritană”, potrivit cineastului, dar unde „consumul de alcool este destul de ridicat”. În această optică, Thomas Vinterberg consideră Danemarca o țară devastată de alcoolism. Alături de Mads Mikkelsen, actorul-fetiș al cineastului, Thomas Vinterberg îi aduce pe pe Thomas Bo Larsen și Lars Ranthe (The Hunt), dar și pe Magnus Millang (The Commune, The Command).

Filmul se deschide cu un spectacol în aer liber: roiuri de tineri aleargă în jurul unui lac, obiectivul fiind să soarbă cât mai multe beri, apoi să se întoarcă la punctul de sosire după ce-au dat gata întregul arsenal de alcool. Apoi întunericul cade brusc pe ecran și povestea începe să se țeasă în jurul a patru bărbați: Martin, Tommy, Peter și Nikolaj. Sunt profesori, au vreo patruzeci de ani. Nu au viața la care au visat. În special, Martin (profesorul de istorie) simte că nu mai este băiatul care a cucerit-o pe frumoasa lui soție, elevii săi disprețuiesc învățătura sa, iar depresia îi dă târcoale. În acest sens, Another Round povestește și despre tranziția de la 40 la 50, reflectând diferența dintre ceea ce proiectaseră copiii de odinioară că vor deveni în viața adultă. Cu riscul de a cădea în dependență, alcoolul devine o invitație la ușurarea vieții.

Mads Mikkelsen / Copyright Henrik Ohsten

Pe tot parcursul filmului, regizorul este atent să nu pice în plasa maniheismului și-a judecății morale; împrumută râsul și plânsul, cele două fețe ale aceleiași monede, oferindu-i poveștii de pe ecran profunzime. Mereu la graniță, glisând între tragedie și comedie, Thomas Vinterberg presară multe provocări. Așadar, într-o amuzantă scenă, un profesor de filosofie își încurajează elevul – disperat din pricina rezultatelor școlare slabe și-a lipsei de încredere – să consume alcool înainte de a se prezenta la un examen. Această poftă zdrobitoare de umor protejează narațiunea de melodrama noroioasă și, mai ales, împotriva judecății pripite. Personajele rătăcesc chiar într-un univers social în care regulile sunt total absente: elevii își tutuiesc profesorii, profesorii de sport își țin de mână mai tinerii elevi, «ne îmbătăm cu toții la locul de muncă», fără ca directorul să poată sancționa profesorii sau elevii beți. În cele din urmă, autoritatea și limitele sunt impuse în cadrul familiilor și al cuplurilor, unde alcoolismul în exces îi împinge pe protagoniști să pună lucrurile în locul lor și să ia decizii care să protejeze echilibrul familial.

Maria Bonnevie, Mads Mikkelsen / Copyright Henrik Ohsten

Forța lungmetrajului constă în inteligenta punere în scenă/regie. Mișcările camerei, jocurile de imagine, muzica  participă cu intensitate rară la această punere în abis a dezordinii. Vinterberg evită să accelereze povestea,  forțând narațiunea cinematografică. Dimpotrivă, descrie spirala infernală a alcoolismului, ale cărei excese sunt puse la îndoială în fiecare moment al filmului.

Alcoolul devine apoi un personaj ca atare, la fel de mult supus distracției, dezinhibării, precum degradării și ruperii sociale. Filmul este atât de clar conturat, încât este de înțeles că realizatorul nu a lăsat nimic la voia întâmplării. Complexitatea personajelor este trasată de liniile fețelor, iar disperarea câștigă treptat în această poveste despre bucurie, salvare și pierdere, în egală măsură.

În ciuda subiectului său acrobatic, Thomas Vinterberg  trasează, delicat, un portret extrem de emoționant al a patru bărbați tristi. Another Round este o peliculă perfect susținută de cei patru actori care întrupează cu o disperare și-o tandrețe uluitoare cele patru personaje principale. De departe, se detașează profesorul de istorie întruchipat de Mads Mikkelsen. Din primele secvențe, percepem fractura interioară a omului. Simpla purtare a unui pahar cu apă în timp ce prietenii lui se îmbată fără limite trădează fragilitatea unei ființe care poate că a cunoscut deja ravagiile alcoolului. Martin/ Mads Mikkelsen e incredibil de copleșit din pricina dezintegrării căsătoriei sale și de înstrăinarea copiilor săi. Fără îndoială, în spatele farsei, există o melodramă în formă moderată, din care a ieșit devastat. Liniile fine dezvăluie frumusețea chipului, dar și greutatea unei existențe care și-a pierdut vitalitatea. Ce poți spune despre un final remarcabil, în care actorul se angajează într-o lăsare totală, unde trupul său exprimă la fel de multă suferință precum dorința profundă de a-și transforma viața? Irezistibil în toate registrele, beat de sentimente, magneticul Mads Mikkelsen este convingătoar chiar și într-o galvanizantă secvență finală care te lasă fără cuvinte.

Another Round devine o experiență umană și socială.Prin intermediul personajelor, fiecare își va vedea puțin mai mult de sine, atunci când vine vorba de renunțarea la plăcerile periculoase și de schimbarea propriei vieți.

Regia: Thomas Vinterberg

Scenariul: Thomas Vinterberg, Tobias Lindholm

Imaginea: Sturla Brandth Grøvlen

Decorurile: Sabine Hviid

Costumele: Ellen Lens, Manon Rasmussen

Sunetul: Jan Schermer, Hans Møller

Montajul: Anne Østerud, Janus Billeskov Jansen

Producători: Sisse Graum Jørgensen, Kasper Dissing

Producția: Zentropa Entertainments

Distribuția:

Mads Mikkelsen (Martin), Thomas Bo Larsen (Tommy), Lars Ranthe (Peter), Magnus Millang (Nikolaj), Maria Bonnevie (Trine)

Durata: 1h55

* ”Another Round/Încă un rând” a fost lansat internațional în cadrul celei de-a 73-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.

** În funcţie de situaţia epidemiologică şi de numărul de cinematografe deschise, filmul va rula pe ecranele din România începând cu luna martie, distribuit de Bad Unicorn.