Între cele mai frumoase dansuri, tangoul argentinian mi se pare cea mai strălucită cale de comunicare cu partenerul și cu melodia, pentru că mișcările lui sunt încărcate de senzualitate și erotism, regizând adevărate povești de amor care se scriu în timp real, punând în scenă apropieri seducătoare sau momente de  ezitare, despărțiri surprinzătoare, reveniri spectaculoase. Păstrarea echilibrului e esențială, dar partenerii găsesc puncte de sprijin în fiecare îmbrățișare sau, pur și simplu, înclinându-se spre corpul partenerului, care se pliază languros, desăvârșind „chemarea”. Un joc al seducției permite imaginației să „inventeze” scene fierbinți, de multe ori improvizate pe baza unor figuri clasice. Corpurile partenerilor de dans trebuie să fie în armonie perfectă, pentru că mișcările sunt dictate de sentiment, emoție și de linia melodică, iar fiecare dans devine astfel o poezie a mișcării ce îmbracă senzual schemele de bază. Mai mult decât oricare alt dans, tangoul argentinian reproduce metaforic o întreagă mitologie erotică, bazată pe apropiere și respingere, ca și când o ființă androginică s-ar desface și reface încontinuu.

Dacă urmăriți filmulețul de mai jos, îmi veți da dreptate.

Apoi, dacă veți dori să aflați mai multe despre istoria acestui dans, puteți citi  aici.

În contrast cu viziunea actuală pe care o avem despre Tangoul dansat la serate strălucitoare, în care doamne în rochii superbe dansează cu barbaţi în smokinguri şi fracuri elegante, într-o ambianţă luxoasă, Tangoul s-a născut, de fapt, în zona sordidă si pauperă a societăţii, mai precis în bordelurile frecventate de clasa de jos, din suburbiile rău famate din Buenos Aires.

Iniţial, Tangoul a fost un dans exclusiv al bărbaţilor.

În secolul al XIX-lea, capitala argentiniană a fost invadată de bărbaţi din Europa, care, în căutarea unei vieţi mai bune, şi-au părăsit familiile, casele şi ţările de origine, trezindu-se dezrădăcinaţi şi singuri în noul lor habitat. Acest val de emigranţi a făcut ca populaţia din Buenos Aires să crească de la câteva sute de mii de locuitori la peste 8 milioane în 1913. Determinant pentru geneza Tangoului a fost faptul că numai 1 din 10 locuitori erau persoane de gen feminin. Acest dezechilibru social a făcut ca Tangoul să fie un dans exclusiv al bărbaţilor care, în lipsa femeilor, se reorientau către parteneri de dans de acelaşi sex.

Varietatea culturilor reprezentate de aceşti emigranţi avea să aducă un nou gen de muzică ce contopea ritmurile europene cu cele africane şi cu muzica indigenă a amerindienilor rezidenţi în pampasurile argentiniene. După cum probabil aţi ghicit, noua muzică a fost botezată „Tango”.

Etimologia acestui cuvânt este destul de controversată, istoricii susţinând ca numele provine fie de la tobele africane (tan-go), fie din latinescul „tangere” (a atinge), fie ar avea legatură cu existenţa în Angola şi Mali a două oraşe care poartă numele de Tango. Etimologia cuvântului nu are însă prea multă importanţă; ceea ce este important e că „Tangoul”, ca gen muzical, a dat rapid naştere dansului „Tango”.

Creuzetul care a întrunit premisele favorabile apariţiei Tangoului au fost, deci, bordelurile din zona portuară a Buenos Aires-ului. Aceste stabilimente erau frecventate de emigranţi în căutare de oportunităţi de socializare sau pentru relaţii cu persoane de sex opus. În aceste locuri ei găseau băutura în care să-şi înece tristeţea şi prietenii temporare, menite să le distragă atenţia de la solitudinea şi angoasele vieţilor lor.

(fragment preluat de pe www.latino-time.ro)