1. Vine plicul cu subiecte. Respirația candidaților se oprește. Profesorul supraveghetor îl ridică glorios deasupra capului, cu solemnitatea cu care altădată voievozii arătau poporului paloșul (desigur, mă gândesc la Ștefan cel Mare în Frații Jderi) sau nou-născuții (nu știu exact de unde am imaginea asta în minte; probabil din Regele-Leu); apoi se rupe sigiliul, iar foile ies la iveală;
2. Candidații își fac cruce; în funcție de orientarea religioasă și de exprimarea ei, în gând, cu limba pe cerul gurii, discret sub bancă sau amplu și vizibil, cu mâna care în curând va fi întinsă către foaia de examen, ca și cum subiectul s-ar schimba în mod miraculos, prin rugăciune; posibil să fi venit și cu icoane, pe care au fost nevoiți să le lase în sala de bagaje, spre deosebire de teze, când le puneau pe bancă, la loc vizibil; cu credința omului/candidatului nu te joci!
3. Candidații înhață foaia: fie cu mâna tremurândă și foooarte încet, fie ca fiare flămânde care sar asupra prăzii; dacă profesorul supraveghetor nu are suficientă experiență să îi dea drumul la timp, foaia se rupe discret în colțul de jos;
4. Se uită maxim două secunde pe prima pagină, apoi se grăbesc să se uite pe verso: verifică dacă este poezie la subiectul al II-lea – dacă nu, atunci ce este? – apoi se mai închină o dată și se uită ce este la subiectul al III-lea;
5. În funcție de cât și ce a învățat fiecare, apar reacții:
– Cam șase candidați, în medie, își pun mâinile în cap sau își dau zgomotos o palmă pe frunte: ”Băăi, nu se poate!!! Exact ce nu am învățat!!!”; sunt și cei care, în general, oricum nu au învățat aproape nimic; printre ei și câțiva de bună-credință; chiar nu au învățat opera aleasă;
– Vreo trei-patru izbucnesc în manifestări de bucurie necontrolată: ”Daaaa!!!”, ”Yeeeeesss!”; cei cu mâinile în cap se uită urât spre ei și le spun cu voce tare sau în gând: ”Tocilarilor!”;
– O altă parte a clasei se cufundă într-o tăcere misterioasă; nu sunt nici fericiți, nici triști; sunt veniți să se orienteze la fața locului și trebuie să decidă în liniște următoarea mișcare;
6. Se uită din nou pe prima pagină: ce este la textul argumentativ? Poate de acolo să mai scoată ceva….;
7. Cei care dau jos, încet, mâinile din cap, se uită disperați prin sală; vor scrie întruna pe ciornă și pe foaia de examen, spre curiozitatea supraveghetorilor; unii vor doar să dea impresia că scriu ceva, în speranța că vor prinde un moment bun să scoată copiuțele, fără să ridice suspiciuni supraveghetorului; dacă sunteți foarte curioși, veți descoperi că pe ciorne sunt desenate ultimele modele de mașini, animăluțe și, în general, unele lucruri care vor vădi un talent evident; evident, nu la limba română;
8. Cei care se bucură de subiecte trec imediat la scris; scriu repede, pe nerăsuflate, ”să nu uite”; ei pot începe rezolvarea cu ultimul subiect; cer întruna foi și sunt priviți – din nou! – urât de cei care desenează/ scriu pe ciornă;
9. Cei ”neutri” încep subit să tușească sau să strănute: ”Bro, spune-mi și mie!!! Broooo!! Băăăi!! Bagă și spre fratele tău!!! ”, ”Pssssst! Iubita, te scot la o cafea după examen!!! Zi-mi și mie ce ai scris la primul subiect!!” La compuneri nu are rost. Măcar asta știu, dacă au ajuns până aici.
10. În sală se face, în sfârșit, liniște. Cei care știu sunt puși pe scris. Cer foi. Cei care nu știu, s-au convins între timp că nu vor primi nimic de la ”tocilari”: ”Vezi tu afară!!!”
11. Orele trec. După o oră și jumătate, unii țâșnesc spre ușă. ”Am examen și mâine, mă duc să mai repet. Gata, am scris destul. Iau șase. ” Supraveghetorul, ușor emoționat că strânge primele lucrări, îi întreabă duios și complice: ”Sigur nu vrei să mai verifici odată?” Sigur, sigur că nu…
12. Încep să iasă din sală, chiar dacă profesorii le-au spus să stea până la sfârșit si să mai citească ce au scris. Au trecut două ore. Gata. Viața așteaptă afară… Și gașca de prieteni, iubitul, iubita… transpirați, emoționați, pregătiți să sărbătorească momentul. Viața trebuie trăită, tinerețea trece repede. În viață notele nu contează.
13. Ultimii rămași în sală sunt cei care țintesc nota maximă sau nota de trecere. Primii nu se opresc din scris, ceilalți -din nou!- se uită (și mai) urât la ei. Acum parcă ar mai sta și să le spună vreo două după examen. Ori să le facă. Mai încearcă o dată, ignorând obrajii aprinși și petele de sudoare care se tot lățesc: ”Psssst! Măcar ceva la subiectul doi?”
14. Timpul a expirat. ”Pixurile jos!” Întotdeauna este cineva care mai ține puțin lucrarea. O mai citește. Mai are ceva de scris. Desigur, spre disperarea supraveghetorului, care îl avertizează că examenul este înregistrat. Și care, între noi fie vorba, nu a fost la toaletă de vreo patru ore…
15. Lucrările sunt strânse, paginile numerotate… Ultimii trei candidați află surprinși că trebuie să rămână în sală. ”De ce?” ”Așa este regulamentul”. ”Pierd autobuzul.” ”Îl iei pe următorul”. ”Vine târziu, am examen mâine”. Nu contează. Regulamentul este regulament. Pentru supraveghetor, desigur. Candidatul știe că el este centrul educației și că totul trebuie să se adapteze nevoilor lui. Cum ar fi aceea de a pleca acasă.
La poartă îi așteaptă, pe lângă prieteni și gașcă, și câte un reporter, care își caută victimele, gata să demonstreze – din nou! – dezinteresul acestei generații față de școală. Vânează bâlbe, teribilisme de adolescent care vine sumar îmbrăcat la examen și care crede că ignoranța dă bine pe ecran…
Ceilalți, frumos îmbrăcați, cu hainele scăldate în transpirație de concentrare sau fiindcă pur și simplu în sală nu este aer condiționat, nu interesează, în general, publicul și presa.
Și uite așa vom fi dat „și bacaloriatul ăsta…”
Un articol de Gina Varga
foto sursa
De aceeași autoare citește și De ce face grevă profesorul tău
