avertisment pe lulea
avertisment pe lulea din spumă de mare:
excesul de realitate duce la o ireversibilă subestimare a efemerului
fumează lent poezia târându-și
colecția de infarcte și așa numite boli rare
mai știi cardiopatia aceea
tratată cu tril de mierlă, tremurul
spațiului dintre cuvinte, alba orbire a paginii
borgesiene și insomniile, fumul plimbat prin plămâni?
sunt toate între coperțile tari ale apei, două puncte
unul e cel pe care exploratorii obișnuiesc
să-l numească de neîntoarcere.
gustă din prăjitura asta, dragul meu
chiar eu am făcut-o
foto sursa
***
în orașul acesta nu sunt străzi
doar trasee de gâze
desenate cu umbletul lor ca limba
unui clopot pitit într-o hieroglifă
vino deseară la mine
te aştept îmbrăcată-n ceai verde
și-n colțul genelor două
corăbii… Citește și te aştept îmbrăcată-n ceai verde
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
