Cu toamna dansezi tango, nălucire de aur
topită în sânge,
de palma ta șoldul
cu scâncet moale
și-l frânge.
Cu toamna, verdele picură
smintit, într-o dungă,
vinuri cu cel mai lung portativ
ca în doinita rugă a unui
geniu lasciv.
Cu toamna treci,
tremurată,
dragostea-n taină prin
ultima poartă.
foto tumblr.com
Citește și Nu te aștept
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
