Charles-Pierre Baudelaire ( n. 9 aprilie 1821, Paris – d. 31 august 1867) a fost un poet francez, considerat că a revoluționat întreaga lirică franceză și europeană prin originalitatea volumului său controversat, Les Fleurs du Mal (Florile răului).

În luna august 1857, are loc procesul Florilor răului cu un rechizitoriu susținut de același procuror care în anul precedent se ocupase de Madame Bovary, a lui Flaubert. Poetul și editorii sunt condamnați, iar șase dintre poeme care descriau vampiri sau dragostea interzisă au fost excluse din cadrul volumului. Interdicția a fost ridicată în Franța abia în 1949.

În 1861, Baudelaire a adăugat 36 de poeme noi la această colecție și Florile răului i-au adus poetului un oarecare grad de popularitate; scriitori ca Gustave Flaubert și Victor Hugo i-au lăudat poemele, iar Flaubert i-a scris lui Baudelaire : Ați găsit o cale de a injecta o nouă viață Romantismului, sunteți diferit de toți, și aceasta e cea mai mare calitate. Spre deosebire însă de poeții romantici, Baudelaire se inspira din viața citadină a Parisului. El argumenta că arta trebuie să creeze frumusețe chiar și din cele mai josnice și non-poetice situații.

În 1869 a publicat și poeme în proză, care au fost adunate postum în volumul Petits poémes en prose (Mici poeme în proză). Prin faptul că a denumit aceste compoziții în vers alb poeme, Baudelaire a fost primul poet care a spart forma tradițională a versificației.

Poeții timpului Stephane Mallarmé, Paul Verlaine și Arthur Rimbaud l-au considerat un predecesor. În secolul al XX-lea, gânditori, critici sau poeți celebri cum ar fi Jean-Paul Sartre, Walter Benjamin, Robert Lowell și Seamus Heaney i-au celebrat opera.

Volumul Flori de mucigai scris de Tudor Arghezi a fost influențat de Baudelaire, cu Florile răului.

*

Apollonie Sabatier , pseudonim al Aglaé Joséphine Savatier  ( n. 7 aprilie 1822 – d. 3 ianuarie 1890) a fost muziciană, una dintre metresele lui Charles Baudelaire.

Aglaé Savatier este fiica nelegitimă a lui Étienne Louis Harmant, viconte Abancourt și o spălătoreasă pe nume Marguerite .

Thoéphile Gautier a descris în prefața sa la prima ediție postumă din Operele lui Baudelaire, acel prim contact memorabil al celor doi, în 1851. Baudelaire va tânji după această tânără răvășitoare o pasiune secretă, considerând-o îngerul său păzitor . A fost una dintre cele trei femei (împreună cu Jeanne Duval și Marie Daubrun ) care i-au inspirat o serie din poeziile sale. Putem distinge un ciclu Madame Sabatier, din colecția Les Fleurs du mal . Au devenit iubiți, dar poetul și-a pierdut treptat interesul față ea și s-a oprit a o mai vedea în 1862 .

În anii 1840 și 1850, Apollonie a fost muza artiștilor și poeților moderni sub porecla Președintele, dintre care amintim pe :  Alexandre Dumas-père, Gustave Flaubert , Théophile Gautier, Edmond de Goncourt , Alfred de Musset, Nerval.

*
Recunoscut deja pentru opiniile sale îndrăznețe, critice și poezia provocatoare, Charles Baudelaire a lansat prima sa colecție de poezii, Les Fleurs du mal, la 25 iunie 1857. În termen de o lună, colecția și editorul au fost condamnati, iar Baudelaire a fost adus în instanță. În această scrisoare, el descrie cazul uneia dintre muzele colecției, Apollonie Sabatier.
Sabatier, curtezană populară, o divinitate, atât de convenabilă, atât de nobilă, atât de inviolabilă , cum o văzuse Baudelaire la început, a găzduit un salon care a adus-o aproape de mulți dintre artiștii francezi apreciați din timpul ei.

18 august 1857

 

Dragă doamnă,

N-ai crezut nici o clipă că te pot uita, nu-i așa? Din momentul în care a apărut cartea, am rezervat o copie specială pentru tine și dacă sunt nevrednic de tine, vina nu este a configurărilor mele, ci a liantului, căruia i-am cerut să ofere ceva mult mai fin.

Ai crede că înfricoșătorii (mă refer la judecător, avocat etc.) au îndrăznit să condamne, printre alte piese, două poezii scrise pentru dragul meu idol („Tout entière –Întreagă – și A celle qui est trop gaie –Celei prea vesele -), ai crede? Acesta din urmă este chiar poemul pe care venerabilul Sainte-Beuve l-a declarat cel mai bun din volum.

Este prima dată când mă adresez ție cu adevărata mea scriere de mână. Nu sunt copleșit de chestiuni și scrisori de afaceri (procesul este ziua următoare), aș profita de această ocazie pentru a-ți cere iertarea pentru atâtea fapte copilărești și prostești. Dar, oricum, nu ai pretins o răzbunare suficientă, mai ales prin intermediul surorii tale? O, micul monstru! Sângele meu a înghețat când, întâlnindu-ne într-o zi, a izbucnit în râs și mi-a spus: Ești încă îndrăgostit de sora mea și mai scrii scrisori atât de frumoase? Am realizat mai întâi că atunci când am vrut să ascund, am făcut-o foarte rău și în al doilea rând, chipul tău fermecător a ascuns o natură nu foarte caritabilă. Răcalii sunt „îndrăgostiți”, dar poeții sunt „idolatri”, iar sora ta nu este în măsură să înțeleagă adevărurile veșnice.

Așadar, permiteți-mi, cu riscul de a te amuza, să reînnoiesc acele proteste care au distrat atât de puțin acel mincap. Imaginează-ți un amestec de reverie, simpatie și respect, împreună cu 1.000 de fapte copilărești, pline de seriozitate și ai avea o idee de ceva foarte sincer pe care mă simt incapabil să-l definesc mai clar.

Să te uit e dincolo de capacitățile mele. Se spune că au existat poeți care și-au trăit întreaga viață cu ochii fixați pe o imagine prețuită. Chiar cred (dar sunt profund implicat) că fidelitatea este un semn de geniu . Ești mai mult decât o imagine la care visez și pe care o prețuiesc – tu ești superstiția mea . Când fac ceva deosebit de prost, îmi spun: „O, Doamne, ce ar fi dacă ar afla despre asta?” Când fac ceva bun, îmi spun: Asta este ceea ce mă apropie de ea – în spirit!

Și ultima dată când am avut bucuria (în ciuda mea) să te cunosc! Căci nu ai idee cât de atent te-am evitat! Mi-am spus: „Ar fi un lucru ciudat dacă această trăsură ar fi așteptat-o, poate mai bine aș face un alt traseu.” Și apoi: „Bună seara” în acea voce iubită a cărei calitate mă încântă și mă sfâșie. Am plecat, repetând pe toată durata călătoriei mele: „Bună seara” – încercând să imit vocea ta.

Mi-am văzut judecătorii joia trecută. Nu voi spune că nu sunt frumoși. Sunt atât de urâți și sufletele lor trebuie să semene cu fețele lor. Flaubert o avea pe împărăteasă de partea sa. Nu am nicio femeie care să mă sprijine. Și ideea bizară că, probabil, tu, prin conexiunile tale și folosind canale care ar putea fi complicate, ai putea face ca un gând sensibil să pătrundă în craniile lor groase, a pus stăpânire pe mine în urmă cu câteva zile.

Audierea este pentru dimineața de mâine, joi. Numele monștrilor sunt:

 

Președinte DUPATY

Avocat de stat PINARD (periculos)

DELESVAUX

Judecătorii DE PONTON D’AMECOURT

NACQUART

 

A șasea Curte de jurisdicție.

Vreau să pun toate acele chestiuni banale la o parte. Amintește-ți că cineva se gândește la tine, că gândurile unei singure persoane nu sunt niciodată triviale în nici un fel, și că el îți poartă un pic pică, nu  intenționat .

Te rog arzător să îți păstrezi de acum încolo tot ceea ce îți încredințez. Tu ești însoțitorul meu în toate și „secretul” meu. Această intimitate, ținând cont că mi- am răspuns atât de mult timp la propriile întrebări, m-a făcut suficient de îndrăzneț să folosesc acest ton foarte familiar cu tine.

 

Adio, dragă doamnă, îți sărut mâinile cu tot devotamentul meu.

POSTSCRIPTUM: Toate versetele dintre paginile 84 și 105 vă aparțin.

Traducerea și adaptarea: Florica Patan
Sursa:
http://theamericanreader.com/18-august-1857-charles-baudelaire-to-apollonie-sabatier/