E luni și iar te iubesc
Nici timpul și nici distanța
Nu schimbă această chimie
Această nesfârșită armonie
Nimic, absolut nimic
Nu poate să facă să treacă
Acest dor prelung și profund
Devenit din când în când
Material, ireal, diafan
El doare prin vene, prin zbor
Prin arbori, prin lună plină
Prin ce are să vină.
E luni și iar te iubesc
Te rog să-mi pui mâna pe piept
Rotește-o în sensul acelor de gheață
Întoarce-mi inima în timp
Și învaț-o să bată
Ca și cum ar bate
La tine în piept
Departe, departe
În piepturile toate
În fulgi de nea, în clepsidre, în noi
Amândoi.

Sursă foto: allposters.com

E luni și iar te iubesc,
Ia-mi pulsul la încheietura mâinii
Numără-mi anii cu tine, fără tine
Desenează-mi pe umeri
Calendarul dragostei noastre
Nu seamănă el cu harta lumii?
Am avut nord, am avut sud?
Dar răsărit, dar apus?
Sau acest calendar anunță
Doar stelele căzătoare
Orele de poezie și de teamă?
Zile de magie și de toamnă?
E luni și iar te iubesc
Busole, ceasuri, termometre, clepsidre
Ne măsoară neștiutele, nevăzutele
Culori.
Și umbrele ascunse prin lumini
Ceața prinsă în aur și spini
Ne măsoară întunericul într-un gând
Și dragostea noastră fără de prihană,
Lumina florilor de colț
Rană cu rană,
E luni și iar te iubesc.

Marius Tucă

Citiți și La mine în suflet se cade în gol…