Dacă ne-am ucide unul pe altul

Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi, 
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,
Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu ne-nţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie…
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni…
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea…

Fără tine

Fără tine mi-e frig

N-am înțeles niciodată

Cum simte aerul

Că ai plecat.

Universul se strânge

Ca o minge plesnită

Și-și lasă pe mine zdrențele reci.

Câinele negru

Cu burta întinsă duios pe zăpadă

Se scoală și se îndepărtează

Privindu-mă în ochi,

Refuzând să-și spună numele.

Începe să fulguie.

Mă ustura pielea

Pe locul de unde te-ai rupt.

Și mi-e frig,

Când simt cum cade moale,

Odată cu zăpada,

Această rugăciune către nimeni.