La ce servește bucuria

Învaţă să nu te mai bucuri,
Învaţă să nu mai ucizi
Cu zâmbetul şi cu mângâierea.
Un singur râs al tău
Poate doborî păsările de pe crengi,
Păsările pe care numai o nefericire
Le-ar mai fi putut ţine în viaţă.
Fiecare bucurie răneşte pe cineva.
În lumea voastră la ce serveşte bucuria?
Noaptea visez armate întregi hohotind
În timp ce noi cădem ca spicele în jur.

Barbara Mullen 1951, fotografie de Richard Avedon

 

Numai iubirea

Numai iubirea dintre părinţi şi copii
E sămânţă.
Iubitul meu, eşti fiul meu,
De-aici răsare totul.
Ce nu se poate distruge
Alunecă între părinţi şi copii.
Nu-ţi stinge auzul
Cu legile lumii acesteia,
Întreg universul atârnă
În firul de sânge care ne leagă pe noi
Ca o taină curată.
Tu apleacă-te doar şi, copilăreşte,
Sărută-mă pe gură, tată.

*

Poate că mă visează cineva

Poate că mă visează cineva –
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc…
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.

 

Citiți și Ar trebui să ne naștem bătrâni