Amețita de la patiserie

Acest fragment face parte dintr-o carte de povestiri scurte în stadiu de proiect

Intru azi la patiseria de lângă facultate, înaintea începerii unui curs. Mergând la o conferință matinală, aveam în jurul orei 16:00, nervii întinși. Era coadă, eram în întârziere, o prietenă mă aștepta. Cele două doamne serveau ineficient, într-o permanentă stare de reverie, amestecată cu incompetență crasă. Când îmi vine rândul, spun răspicat:
– O apă minerală plată și un croissant cu cașcaval la pachet, vă rog!, la care Amețita îmi răspunde cu un aer țățist-mimozistic, semiobosit, semiofuscat, ridicând din umeri și dându-și ochii peste cap:
– Apă minerală… Apă minerală de care?!?, sare Amețita, ca găina din ogradă la cocoșul care nu se mai ocupă de ea.
A fost suficient cât să-mi crească tensiunea aproape de-a-mi puşca o venă, de-a-mi imagina cum o dau cu capul de tejghea până leșină, urmând să-ncing, pe semihoitul ei, o ciuleandră alertă și atipică, pe „Die, my darling” de la Metallica… Așa că am țipat, simțind în ceafă toți ochii ațintiți spre mine:
– PLAAATĂĂ!!!!
– Păi nu ați spus de care vreți…
– BA DA, AM SPUS CĂ VREAU APĂ PLATĂ!!!!

sursă foto: pinterest

Femeia a-nlemnit, s-o fi gândit „Pfoai, sare asta tejgheaua și mă omoară!”, la ce privire de psihopată aveam (cel mai probabil), așa că îmi dă apa și mă întreabă pe un ton normal:
– Mai doriți și altceva?
– Da, un croissant cu cașcaval la pachet, vă rog., îi răspund eu, tot pe un ton normal, deși cu greu m-am abținut să nu-i dăruiesc un bilet către străfundurile stimatei sale mame.
Îmi dă restul, îl înșfac fără să salut Amețita și îmi fac loc printre oameni înjurând în gând. Prietena mea, care a intuit că ceva nu e în regulă, văzându-mă neagră de furie, mă întreabă:
– Da’ ce s-a-ntâmplat? Tu ai urlat așa?
– Da, eu, să vezi ce a făcut vaca dracului odioasă…

 (notă autor: persoana din fotografie nu are legătură cu sursa reală de inspirație a acestui text)