Ascultă. El poate fi oricine. Poate lua orice formă și orice conținut. Cu atitudinea, parfumul și eu-ul acordate perfect. Poate fi Beethoven, Eros Ramazotti, Schubert, Queen, Vivaldi, Beatles, AC/DC, Whitney Houston, Carlos Gardel, Guns n’ Roses, Bach, Beyoncé, Vaya con Dios, Chopin, Paganini … și numai Dumnezeu mai știe cine. Pentru că este creația lui.
Interpretarea Listen a lui David nu are răzvrătirea din piesa originală, ci e mai curând celestă. Dacă închizi ochii vezi un înger, e drept că unul îndrăgostit și un pic, nu tare, nervos 🙂
Astăzi –Beyoncé
Listen
Un imperativ pasionat, cu nerv feminin, care poruncește în sfârșit, ajuns la capătul răbdării și al iubirii.
Când îndelung nu ești ascultat, te ridici și pleci, urmându-ți – cu neclintirea construită doar de suferință – vocea interioară.
Piesa a fost extrasă pe disc single și lansată pentru a crește popularitatea filmului Dreamgirls și a coloanei sale sonore, iar potrivit Billboard, Beyoncé oferă în «Listen» interpretarea definitorie a întregii sale cariere.
Cântecul inimi mele
O melodie începută ce nu o pot termina
Ascultă
Sunetul din adâncul inimii
Este doar începutul descătușării
A venit timpul
Ca visele mele să fie auzite
Ele nu vor fi puse de o parte sau schimbate
In ale tale, doar pentru că tu nu asculți …
„Listen” – scrisă de Beyoncé, Henry Krieger, Scott Cutler – a fost nominalizată pentru cea mai bună melodie originală de către International Press Academy Satellite Award în 2006, și în 2007 la Golden Globe Awards și Academy Awards.
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.