Suntem în prima duminică de Advent, în casele celor de credință evanghelică se face urarea tradițională „Eine Schöne Adventszeit!” și se aprinde prima lumânare. Se ascultă muzică religioasă, scrisă special pentru acest eveniment care anunță venirea Domnului și se spun rugăciuni specifice, atât în Bisericile evanghelice, cât și în familie. Termenul “advent” provine din limba latina și înseamna “venire”, referindu-se, desigur, la sărbătoarea de Crăciun, când omenirea celebrează Nașterea Mântuitorului.

”Dumnezeule, Doamne, puterea Ta, te rog și vino; că, apărat de Tine, putem merita salvarea de a ne apropia de pericolele aduse de păcatele noastre și de a fi eliberați de Tine, pentru a obține mântuirea noastră. Cine trăiește și domnește, cu Dumnezeu Tatăl, în unitatea Duhului Sfânt, Dumnezeu, lume fără sfârșit. Amin.”

Tradiția Adventului – ca prima duminică din cele patru dinaintea Crăciunului e foarte veche, fiind menționată în secolul al XIX-lea și mai apoi reînviată în tristele vremuri ale Războaielor Mondiale din secolul trecut. O legendă spune că prin 1883, nn tânăr pastor evanghelic, pe numele său  Johann Heinrich Wichern, a construit o casă în Hamburg și a adunat la el copiii străzi, ca să-i învețe să fie credincioși, muncitori și să-și câștige singuri și curat existența. ca să le capteze mai mult interesul, pastorul i-a chemat la el într-o duminică și, spunând rugăciunea, le-a dat 24 de lumânări pentru a le aprinde până la sosirea pe lume a Mântuitorului. Deoarece în fiecare zi se aprindea câte o lumânare, acel moment s-a numit Kerzenandacht(celebrarea lumânărilor). Un prieten de al pastorului a pregătit un cerc de lemn pe care s-au aşezat lumânările, aşa încât să pară o mare „coroană de lumină”, Lichterkranz.

Peste câțiva ani, copiii au învățat singuri să împodobească ceea ce se numește Adventskranz, au inventat noi și noi povești, ba, mai mult, au făcut și un Calendar cu 24 de ferestre pe care le deschideau pe rând pentru a spune povești cu Sfinții bisericii, rugăciuni sau momente de reflecție despre credință, iubirea lui Dumnezeu, Crăciun etc.

Ați recunoscut, desigur, celebrele Calendare cu ciocolată pe care acum le cumpărăm de la magazinele mari, spre a le face cadou copiilor. N-ar fi rău, totuși, să ne luăm timp și să povestim cu ei despre rosturile importante ale zileor de sărbătoare până la Crăciun, ca să nu se piardă nimic din tradițiile care ne țin valorile în ființă. Atât de nevoie avem acum de noi înșine, în lumea asta în care până și sufletul se digitalizează! Atât de multă nevoie avem să iertăm și să fim iertați, să așteptăm cu sufletul în curățenie Nașterea lui Iisus, cel care s-a jertfit pentru cumințenia noastră! Până atunci să reflectăm la toate cele care ne împovărează, dar și la cele care ne fac bucurie, nu doar nouă, ci tuturor celor care trăiesc în preajma noastră.

Gust, ca de obicei, adâncul farmec al zilelor de Crăciun – dintotdeauna cele mai frumoase ale anului, din piatră şi zgură să fii şi nu se poate să nu te frângă.” (Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia – ”Jurnalul fericirii”)

Adventskranz

Coroana de Advent este făcută dintr-o coroană verde din ramuri de pin/brad, patru lumânări (trei violet și una roz) și o lumânare albă, care se aprind pe rând, ultimele fiind cea roz și cea albă, de Crăciun, pentru a ilustra bucuria începutului de An liturgic odată cu sosirea Mântuitorului în această lume.
Semnificațiile sunt complexe și e bine să le cunoaștem, ca să le putem transmite mai departe generațiilor: coroana de brad simbolizează viața veșnică, natura care regenerează etern, noblețea și unicitatea celui care va fi ”încununat” cu coroana de spini, promisiunea unei veșnice aduceri-aminte a LUI pentru ca omenirea să-și păstreze credința în cele SFINTE.

Lumânările reprezintă lacrimile Maicii Domnului, după cum ne spune Dicționarul de Simboluri, iar ele, după cum am precizat mai sus, erau violet pentru a indica penitenţa şi convertirea la Dumnezeu, roşie ca semn al bucuriei pentru iminenta naştere a lui Isus – cea roşie se aprinde în a treia duminică de Advent, numită chiar Gaudete (bucuraţi-vă). Ele pot fi însă toate de culoare albă sau în patru culori diferite.

Fiecare lumânare îşi are semnificaţia sa religioasă. Conform tradiţiei, prima este lumânarea profetului, a doua a Betleemului, a treia a păstorilor, a patra a îngerilor. Lumina lor înseamnă viața care este întreținută de iubire, căldură, credința în Dumnezeu și în adevăr, valori fundamentale pe care se construiește orice religie.

Mihaela Kloos-Ilea:

În Transilvania, Adventul este un obicei tot mai recent, iar de prin anii ‘60 s-a răspândit mai mult sub influența sașilor deja plecați în Germania. În unele comunități a fost adoptat, în altele a fost privit ca o invenție modernă și celebrat doar prin slujbele religioase speciale. Oricum, în general, sașii din Transilvania l-au sărbătorit ceva mai rezervat decât în Vest, urmând un ritm firesc al pregătirilor care oricum se făceau înaintea sărbătorilor.

Balul de Sf. Katharina, pe 25 noiembrie, încheia în mod tradițional petrecerile cu dans, până la Crăciun. În Advent, corurile și fanfarele începeau repetițiile pentru cântecele de Crăciun. Tot devreme, din primele zile ale Adventului încep și copiii, sub îndrumarea preotului sau a dascălilor să-și intre în rolul  ales pentru sceneta Nașterii Domnului, nelipsită de Crăciun.

La Cisnădioara s-a ținut mult timp tradiția ca în fiecare duminică de Advent, corul să țină un mic concert de cântece de Crăciun, pe treptele bisericii.

În multe comunități, coroanele de Advent și lumânările de ceară erau făcute manual, în casă. Turnatul lumânărilor era de obicei treaba băieților tineri, iar coronițele de brad erau împletite în general de femeile mai în vârstă.