Adrian Ciocioman: „Socrate e mort (…).”
Adrian Ciocioman, poet, filosof și publicist, s-a născut la data de 11 decembrie 1997 în comuna Prigoria (județul Gorj). A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București, în prezent urmând cursurile postuniversitare ale aceleiași instituții, în cadrul masteratului de Istoria și Circulația Ideilor Filosofice. A publicat volumele de poezii Delir în Amurg (Editura ePublishers, București, 2017), Elucubrațiile descompunerii, Atrofie (Editura Grinta, Cluj, 2018), De-acum, târziu (Editura LUMEN, Iași, 2019). Poemele sale au fost publicate în antologiile de poezie Rezident în Țara Cuvintelor (Editura Betta, București, 2018) și Poezie călătoare (ediția a II-a, coordonată de Anca Zaharia, Editura Cartea de după, București, 2019). A semnat articole despre Fake News și conceptul de moarte în gândirea lui Emil Cioran în revista Institutului Titu Maiorescu din București (Miruna-Maria Miron, editor)
Următoarea selecție este alcătuită din poeme încă nepublicate de autor în volum. De asemenea, puteți citi scrierile lui Adrian pe blogul său.
anti-parhessia
În agoră
nu mai cuvântează nimeni,
Socrate e mort,
Ion a dispărut,
Platon a fost,
vândut ca sclav.
S-au strâns toți
ca să tacă
Și agora
vuiește
și se descompune
sub soclul
aporetic
al necuvântării.
*
anti-despărțire
Noi
nu ne putem despărți,
suntem eterni,
la fel ca pasărea
care nu poate fi
despărțită de cer,
la fel ca pâslarul
care nu poate fi
despărțit de talpă.
Noi
nu ne putem despărți
chiar dacă
infinite exaltări
ne cutremură trupul,
chiar dacă
tot mai puține suflări
ne mângâie pulsul.
Noi
nu ne putem despărți
și veșnic
trăim laolaltă
ascunși
de pribegii.
*
Mortem
In abjecto
Dacă mâine am muri
și ne-am preface în viermi
îngrășați
ce umblă zurlii
după alte cadavre…
dacă ne-am desface mâinile
și ne-am arunca
de pe stânci
și până jos
am împroșca
pietre
cu măruntaie
nătângi…
dacă ne-am atârna cu funii
și am atârna
până ne-ar găsi lupii
sau
dacă ne-am înfierbânta
în cazane cu smoală
până când ni s-ar topi
ochii
uitându-se unul la altul
sau
dacă am muri
pur și simplu
în paturi disparate
și am pierde răsăritul
țintindu-ne
cu ultime sclipiri,
cu ultime pulsuri…
destinul nostru
se rezumă
la morți
ce nu le vom putea
suporta…
***
citește și Marta Petreu: „Despre bolile filosofilor. Cioran”
M-am născut în Cluj-Napoca, județul Cluj, la data de 22 ianuarie 1995. Am absolvit Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” (secția artă dramatică, promoția 2010-2014), Facultatea de Istorie și Filosofie (secția Filosofie, nivel licență) în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca (promoția 2015-2018) și cursurile masterale ale Facultății de Litere, în cadrul aceleiași universități (masteratul de Studii Literare Românești, promoția 2018-2020). Am publicat poezii în revistele „Literatura de Azi”, „Cenaclul de la Păltiniș”, „eCreator” și „EgoPHobia”, fiind membră a Cercului Literar de la Cluj, începând cu iarna anului 2017 până în vara anului 2018 și membră a Cenaclului Literar Studențesc „Vox Napocensis” începând cu luna decembrie a anului 2019 până în luna mai a anului 2020. De asemenea, am publicat texte de proză scurtă în revista on-line „Catchy”. În anul 2021 am publicat un grupaj de poezii în antologia bilingvă (româno-suedeză) a editurii Bifrost „Echivalențe”.