O cenușă perplexă,

dunga orizontală a unui sfârșit

fără-nceput

un strigăt ascuns în sticla neastupată

tulbură seara

așternută ca o podea de struguri vineții, gata

striviți de promisiuni cu tălpile calde. 

E fiul vântului nordic, suflă cu 

 ace înecăcioase, înșelătoare de fum

mai târziiiu,

dupăăă,

apoooi și pe

urmăăă…

făgăduieli cu piciorul de lemn și ochiul de sticlă

la fel de feciorelnice precum oftatul unui salcâm

care și-a băut mințile, florile.

Nu-l ascult.

Brațele tale mă strâng și-mi spui acum

ești aici, e

tot ce contează.

 

foto – Painting | The Golden Girl | Jess Keys

Citește și steaguri de sete