„Acelei care va veni” și nu numai… De ziua poetului Ion Minulescu, ne-am gândit să punem „în lumina reflectoarelor” trei dintre cele mai puțin cunoscute romanțe, cele mai sensibile…
Acelei care va veni
De unde vii,
Și-n care preafericită țară
Văzuși lumina zilei – tu, albă ca și-o zi?…
Și ce nebune vânturi spre mine te purtară,
Ce barcă rătăcită te-aduse pân-aci?…
De ce plecași din țara, în care palmierii
Tremurătoare umbre își culcă pe nisip?
Nu-ți fu de-ajuns pustiul cu lacrimile serii,
Și nu găsiși pe-aiurea să-ți plimbi frumosul chip?
Or nu știuși că-n țară la mine
Nu-s nici cânturi,
Nici flori de lămâiță?…
Amanții și-au vândut
Orgiilor,
Și corpul,
Și sfintele avânturi,
Și-azi totu-i mort și putred în carcera de lut!…
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu mâini subțiri și albe, ca mâinile de sfântă
Pictată pe-un perete de templu bizantin
Și ochi pătați de-otrava privirii ce-nspăimântă –
Ochi verzi ca apa moartă
Și morți ca negrul spleen –
Veniși, aducatoareo de cântec și lumină,
Să-mi ușurezi povara fatalului Calvar,
Să-mi reclădești o lume cu-o boltă mai senină
Și să mă smulg din gheara supremului coșmar…
Dă-mi mâna dar și du-mă cu tine,
Du-mă-n țara
În care palmierii – stăpâni peste pustiu –
Cu brațele deschise ne vor primi-n Sahara
Iubirilor născute din goluri de sicriu!…
Pianissimo
S-a-nserat…
Nu se mai vede pe covoare
Nici o floare…
În bogatele-ţi inele
Nu mai suferă – vasal –
Nici un suflet mineral,
Nici un gest de mâini rebele
Nu mai turbură-nserarea
Ce-ascunde-ntre perdele
Sugrumându-şi respirarea
Pe tablouri,
Pe icoane,
Pe oglindă,
Pe sofa
Şi pe roşia lalea,
Încrustată,
Ca o pată
De amurg, pe gura ta…
Între noi şi restul lumii
S-a lăsat ca o cortină
Agonia unei dâre de lumină…
Hai să punem capăt glumei
Şi, sub braţele troiţei olteneşti de la
Corcova,
Hai să ne iubim în cinstea
Lui Giacomo Casanova!…
S-a-nserat…
Nu se mai vede pe covoare
Nici o floare…
Romanța ei
Când vei vedea-ntre geamuri, la fereastră,
O cupă de cristal,
Și-n cupa de cristal, o floare-albastră –
Simbolul unui rendez-vous banal –
Oricine-ai fi, să intri fără teamă,
Căci gura mea te-așteaptă
Și trupul meu te cheamă!…
Necunoscut, sau prieten vechi,
Nu-mi pasă!…
Oricine-ai fi, tu poți intra oricând la mine-n casă,
Căci casa mea e casa tuturora,
E madrepolul magic de mărgean
Spre care năvile-și îndreaptă prora,
Să-și caute-adăpost în plin ocean…
Și-așa cum sunt –
Femeie sau fecioară,
Plebeie anonimă sau regină –
Eu te primesc cu-aceeași simpatie
Și-oricine-ai fi,
Al meu ești pe vecie!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Bine-ai venit, preludiu de chitară!…
Bine-ai venit, final de mandolină!…
Citiți și Alexandru Macedonski: Dar ce-am fost oare-n lume?
M-am născut în Cluj-Napoca, județul Cluj, la data de 22 ianuarie 1995. Am absolvit Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” (secția artă dramatică, promoția 2010-2014), Facultatea de Istorie și Filosofie (secția Filosofie, nivel licență) în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca (promoția 2015-2018) și cursurile masterale ale Facultății de Litere, în cadrul aceleiași universități (masteratul de Studii Literare Românești, promoția 2018-2020). Am publicat poezii în revistele „Literatura de Azi”, „Cenaclul de la Păltiniș”, „eCreator” și „EgoPHobia”, fiind membră a Cercului Literar de la Cluj, începând cu iarna anului 2017 până în vara anului 2018 și membră a Cenaclului Literar Studențesc „Vox Napocensis” începând cu luna decembrie a anului 2019 până în luna mai a anului 2020. De asemenea, am publicat texte de proză scurtă în revista on-line „Catchy”. În anul 2021 am publicat un grupaj de poezii în antologia bilingvă (româno-suedeză) a editurii Bifrost „Echivalențe”. Momentan, urmez cursurile Școlii Doctorale de Filosofie în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai” (Cluj-Napoca), pregătind o teză de doctorat în domeniul eticii aplicate.
