În urmă cu 82 de ani pe 5 noiembrie venea pe lume primul copil al familiei Dassin, cel care a știut să reunească artiști din mai multe generații; ne referim aici la albumul omagial care a fost lansat pe 23 octombrie anul acesta – À toi. Îi aducem și noi un omagiu prin intermediul a 15 lucruri mai puțin știute despre cel care a fost Joe Dassin.

  1.  La fel ca și Dalida, Joe Dassin suferea de strabism convergent, ceea ce nu îl făcea mai puțin atrăgător pentru admiratoarele sale.
  2. Îi plăcea foarte mult să citească.
  3. Iubea sportul: golf și înot, dar în special să schieze. Pentru că tatăl său îi promisese o motocicletă, Joe reușește să-și ia bacalaureatul la Grenoble, cu mențiunea „bine”.
  4. A realizat un adevărat „turneu” educațional, frecventând licee din nu mai puțin de șase orașe europene: Roma, Londra, Paris, Savigny-sur-Orge, Geneva, Grenoble. 
  5. La 17 ani, l-a însoțit pe tatăl său – Jules Dassin – în Grecia, ca asistent de regie la realizarea filmului Cel care trebuie să moară (1957), în care de altfel a jucat rolul lui Benos; filmul este o ecranizare a romanului Hristos răstignit, scris de Nikos Kazantzakis. Alte filme în care a mai jucat sunt La loi (1958) – în regia lui Jules Dassin, cu rolul lui Nico , Topkapî (1964) – în rolul țiganului Josef, Lady L (1965) – a interpretat rolul unui inspector de poliție,  și Nick Carter et le trèfle rouge (1965) – interpretându-l pe Janos Adler. De asemenea, și-a împrumutat vocea în documentarul Comme un éclair (1969) realizat de Jules Dassin.
  6. Pentru a se întreține, Dassin a fost nevoit să-și ia diferite job-uri, unele chiar surpinzătoare, ca expeditor de mărfuri, camionagiu, măturător, lucrător în bucătăria unui restaurant, pentru două luni a fost și instalator, disc-jockey la un post de radio din Detroit, sociolog, jurnalist la Playboy sau animator la Radio Luxemburg (viitorul RTL)
  7. Iubea muzica clasică și jazz-ul și cunoștea pe rost piesele lui Georges Brassens – poet francez și compozitor, unul dintre cei mai celebri cântăreți de cabaret ai secolului trecut, cu o carieră de aproape 30 de ani și peste 20 de milioane de discuri vândute.
  8. Joe Dassin vorbea 6 limbi, astfel că interpreta cu ușurință melodii în franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă, greacă.
  9. S-a înscris la Universitatea de Medicină din Stale Unite, însă după trei ani și-a dat seama că era prea mult pentru el să vadă sânge și a abandonat cursurile, înscriindu-se la o specializare diametral opusă, etnologie, obținând o diplomă de doctor în etnologie.
  10. La început nu și-a imaginat că va reuși să aibă o carieră muzicală în Franța, din cauza șovinismului de aici, el fiind american cu origini evreiești. 
  11. Așa cum visa, și-a construit în Franța o casă în stil californian. Acolo era paradisul lui în care se simțea cu adevărat fericit.
  12. În 1995, alături de artiști ca Francis Cabrel sau Jean-Jacques Goldman, Joe Dassin este artistul francofon care vinde cele mai multe discuri în Franța.
  13. În 2010, regizorul Christophe Barratier îi aduce un omagiu lui Dassin prin spectacolul grandios pe care îl scrie și îl regizează, intitulat A fost o dată Joe Dassin; o comedie muzicală în care zece artiști acompaniați de o orchestră au încântat milioane de spectatori în turnee.
  14. În cartea Joe Dassin, ultimile secrete, atașatul de presă Robert Toutan reușea să șocheze publicul lui Dassin și mass-media franceză și nu numai, dezvăluind o față necunoscută a starului. Acesta spunea despre Dassin că era o persoană egocentrică și nesociabilă.
  15. Calm, pudic, serios, introvertit, perfecționist; acesta era Joe Dassin, dincolo de artistul celebru care era pe scenă.

Citiți și articolul Cameliei Sava despre același cântăreț, aici.