Prea frumos fragmentul acesta din ”Citadela” lui Antoine de Saint – Exupéry, o carte care merită cu prisosință timp pentru o lectură aprofundată.
”Dacă dragostea ta nu are speranţă să fie împărtăşită, trebuie s-o păstrezi în tăcere.
Ea poate să mocnească în tine, dacă e linişte. Căci ea creează o direcţie în lume şi orice direcţie care-ţi permite să te apropii, să te îndepărtezi, să intri, să ieşi, să găseşti, să pierzi, te înalţă.
Căci tu eşti cel ce trebuie să trăiască. Dar nu există viaţă dacă nici un zeu n-a creat pentru tine linii de forţă.
Dacă dragostea ta nu este împărtăşită şi devine implorare zadarnică pentru o răsplată a fidelităţii tale, şi dacă nu ai forţa de a păstra tăcere, atunci, dacă exista vreun medic, mergi la el să te vindece.
Căci nu trebuie să confunzi dragostea cu sclavia inimii. Dragostea care se roagă e frumoasă, dar cea care imploră este a unei slugi. Dacă dragostea ta se loveşte de absolutul lucrurilor, ca de pildă exilul sau zidul de netrecut al unei mănăstiri, mulţumeşte Domnului dacă aceea pe care o iubeşti te iubeşte şi ea, deşi este, în aparenţă, surdă şi oarbă.
Căci există, pentru tine, o lumină aprinsă în lume. Puţin contează că nu te poţi folosi de ea. Căci cel ce moare în deşert, deşi moare, este bogat cu casa sa îndepărtată.
Dacă vei clădi suflete mari şi îl voi alege pe cel mai perfect dintre ele pentru a-l închide în zidurile tăcerii, vei spune că nimeni nu va primi nimic de la el. Şi totuşi, el înnobilează întreg imperiul. Oricine trece în depărtare se prosternează.
Şi astfel iau naştere semnele şi miracolele. Dacă există dragoste pentru tine, deşi inutilă, şi dragoste din partea ta în schimb, vei păşi în lumină. Căci doar ruga căreia tăcerea îi este răspuns este grandioasă, atunci când divinitatea există.
Iar dacă dragostea ta e împărtăşită şi braţe se deschid pentru tine, roagă-te ca această dragoste să fie salvată de la putreziciune, căci mă tem pentru inimile prea fericite.”

via pinterest.com

Antoine de Saint – Exupéry vorbește, în fond, despre acea iubire pe care nu o putem trăi în mod concret. Despre ce facem cu dragostea noastră atunci când ea nu primește un răspuns. Autorul spune, cu multă înțelepciune, că dacă iubirea ta nu are șanse să fie împărtășită, e mai demn s-o păstrezi în tăcere. Să nu devii un rugător disperat, să nu implori, să nu te umilești.

În spatele acestei idei e un adevăr adânc: dragostea neîmpărtășită poate totuși să ne dea o direcție, un sens. Ne poate motiva să creștem, să visăm, să construim lucruri frumoase, chiar dacă nu se împlinește în felul clasic. Câtă vreme nu devine o cerșire a afecțiunii, iubirea poate fi o forță de lumină.

Textul mai avertizează: dacă transformi iubirea în rugăminți disperate, atunci nu mai e iubire, ci devine o formă de sclavie a inimii. Iubirea are demnitate. E firesc să te rogi pentru cel drag, să speri, dar nu e sănătos să te târăști în fața lui, să îți pierzi valoarea de om.

Apare și o idee foarte frumoasă: chiar dacă iubirea ta e imposibilă, cum ar fi dacă omul iubit s-ar afla într-un loc de neatins — un zid, o mănăstire, un exil — faptul că tu știi că inima lui bate tot pentru tine e un dar imens. Chiar dacă nu-l poți atinge, e ca o lumină în suflet. Un om poate muri în deșert, spune autorul, dar va rămâne bogat dacă știe că undeva există o casă a lui.

Și apoi, o lecție finală: dacă iubirea ta este, totuși, împărtășită, dacă ai norocul ca brațele să ți se deschidă, atunci nu uita s-o protejezi. Să n-o lași să se degradeze în plictiseală, în rutină, în egoism. Chiar și iubirea împlinită are nevoie de grijă, de recunoștință, de respect, ca să nu moară sufocată de propriul exces de fericire.

Excerpt: How to understand this quote, simply and humanly?

The text speaks about what we should do with our love when it cannot be returned. It suggests that if your love has no chance of being reciprocated, it is more dignified to keep it in silence rather than begging for affection. Love should have dignity.

Even unfulfilled love can give us meaning and direction — it can inspire us, lift us up, help us grow. But if it turns into desperate pleading, then it becomes a form of heart-slavery, no longer true love.

The text reminds us that if the person you love is unreachable — separated by a wall, by distance, by impossible circumstances — but still loves you in return, this is a precious light in your life, even if you cannot share it outwardly. Like a flame that warms you from afar.

Finally, if your love is returned and arms open to welcome you, cherish it, protect it, nurture it — because even fulfilled love can decay if it is taken for granted or allowed to stagnate.

 In short, the quote teaches that love deserves respect, whether answered or not, and that even happy love must be cared for so it can remain alive and pure.

Little Black Dress, între clasic și modern