Cititorul din peșteră, de Rui Zink
Romanul a fost publicat cu prilejul Zilei Mondiale a Lecturii, în 2006 și este într-adevăr o carte despre literatură.
Dacă îl considerăm roman, așa cum scrie pe copertă, atunci este unul foarte scurt. Are numai puțin peste o sută de pagini, mici și ele. Dar, cum se spune într-una dintre aprecierile de pe copertă, „nu e o carte mare, ci o mare carte”.
Lăsând deoparte emfaza, cartea este foarte interesantă. Este genul acela de scriere care pare că se adresează copiilor, dar atinge subiecte complicate, potrivite mai degrabă adulților. Într-un oarecare fel, aș compara-o cu Micul prinț. Epicul este superficial și irelevant, fiindcă este doar o haină în care autorul a îmbrăcat un veritabil eseu despre literatură.
În rest, ideile sunt gingașe, iar autorul are profunzimea celui care a petrecut mult timp în lumea cărților, atât ca scriitor, cât și ca cititor. Anibalector este în ochii oamenilor obișnuiți un monstru, dar în realitate nu este decât un animal păros și gigantic, care vrea să citească.
Un Animal Lector, o specie pe cât de rară, pe atât de înspăimântătoare. Nu vrea decât cărți multe și, ocazional, un partener de discuții. Și să fie lăsat în peștera lui, ca o sălbăticiune ce este. Întocmai ca autorul cărții, știe totul despre lectură.
– „Dar, la urma urmei, la ce folosește cititul?
– (…) La nimic. Fiecare le știe pe ale lui. (…) Într-o zi, tinere și descreierat amic, vei învăța însă că lucrurile cele mai importante în viață sunt cele care nu folosesc la nimic.”
„- Viața nu înseamnă să șezi pe canapea și să dai din degete, așteptând să apară pe ecran ceva care să te scoată (ori să ne scoată) din toropeală. (…) O carte ne cere să mergem noi la ea”.
– „El nu-i un monstru, am insistat. Doar că îi place mult să citească.
– Poate, a spus căpitanul. Dar trăim într-o epocă în care asta face din el un monstru”.
Cred că ați înțeles deja că nu este o carte pentru toată lumea. Eu, de exemplu, am luat-o pentru un copil special, care înțelege că Inteligența, Erudiția și Dragostea de Cuvânt te fac să fii uneori văzut ca un monstru doar pentru că sunt o amenințare la adresa prostiei și a mediocrității.
De ce citesc?
Citesc fiindcă altfel ar trebui să mă mulțumesc cu o singură versiune a lumii; mai trist, cu ACEASTĂ versiune; Citesc fiindcă totul se face prin cuvinte și vreau să am întotdeauna la îndemână cuvântul cel mai potrivit; când va veni momentul, ți-l voi spune ca să te mângâi sau ca să te cert; Citesc fiindcă vreau să înțeleg lumea prin prisma experiențelor altora; citind, m-am considerat avertizată de ceea ce urmează să se întâmple și uneori am putut evita anumite lucruri supărătoare; Citesc fiindcă vreau să văd cum au depășit alții problemele existențiale; m-a liniștit întotdeauna să aflu că problemele mele nu sunt nicidecum unice și au rezolvări; Citesc fiindcă vreau să înțeleg ce este în mintea cuiva atât de cuprinzător, încât a închis o lumea întreagă în interiorul său; Citesc fiindcă pot să aflu cum au înțeles lumea oameni care au trăit cu sute de ani înaintea mea sau care, chiar dacă sunt contemporani, nu ar sta niciodată de vorbă cu mine ca să îmi spună toate lucrurile pe care le-au pus în scrisul lor; Citesc fiindcă sunt dependentă de frumusețea cuvintelor, care îmi sunt hrană spirituală; e aici ceva din patima unui viciu, dar dacă tot este să mă refugiez într-unul, prefer să fie LITERATURA;Și nu în ultimul rând, citesc ca să am dreptul de a scrie.
