panta rhei
de două feluri sunt mușchii, cei ce se văd
și cei care nu
dar eu devin oarbă și port de ureche o flintă
ascult. unul singur e cel care cântă
bucăți mici din ritmul lui sunt decupate în aur
le poartă la gât zeii când vor
să uluiască soldații splendorii
suntem doi inamici despărțiți de o limbă subțire
de carne frământată cu sânge
fiecare gândește ce plăcere
ar putea fi mai mare decât aceea
de-ați face idolul să sufere ca să răzbuni
adorația ce ți-o inspiră
pasiunea, ce mister al cruzimii!
mă-mpinge din spate Heraclit
cu-al său panta rhei
trage o dată! nu ştiu să număr până la trei
foto credit sursa
când își deschide larg brațele din ele cad
cartea și vinul, apoi Sorescu cu femeia ținută
strâns să n-o vatăme prăvălirea
predarea ei va fi cea mai frumoasă lecție
de limba și literatura iubirii.
Citește și lecție de limba și literatura iubirii
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
