lecție de limba și literatura iubirii
aula se umple imperios de biblioteci și sticle cu răsuflarea
tăiată și inimi ce țin cămașa depărtată de piept.
chiar Dumnezeu stă-n primul rând cu mantia-i de îngeri
căzuți în patima
beției, sunt singurii
care știu să noteze fiece bob de sudoare
și să șteargă orice gest de lehamite
adevărul le curge
fluviu prin vene.
poetul se-nalță pe vârfuri privind ca peste capete de statui
proaspăt ieșite din mare. își duce arătătorul la buze
și scoate un șuierat de tren în mișcare.
foto painting credit Kenne Grégoire sursa
despre morți numai de bine
nu-i așa?!
cea mai mare, unica lor calitate
e tocmai murirea
când mi s-a-ntâmplat mie, am fost îngropată
cu fața în jos, au spus ca
să pot vedea cerul, oricum
viața mi-o petrecusem cu
capul veșnic în nori, toate-mi păreau
caraghioase și răsturnate
nu era cazul să fac taman acum
vreo excepție, noblețea e o fată suplă… Citește și despre morți numai de bine

Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.