Buna ziua, un pic de atenție, vă rog, opriți-vă din ce faceți, am comunicări importante de făcut.
În seara asta am vorbit cu Dumnezeu.
Nu, n-am înnebunit, terminați-vă cu râsul, vorbesc serios, sunt bine. Da, mi-am luat pastilele la timp și nu, nu mi-a spart nimeni contul de facebook să scrie în locul meu. De fapt, pastilele nu mi le-am luat, bine că mi-ati amintit, le iau imediat, da stați să vă spun ce am de zis, că e urgent.
Da, tocmai ce-am vorbit cu Dumnezeu, uite chiar aicea unde stau acuma. Adică nu chiar aicea, că am ieșit la o țigară, în fine, n-are importanță.
Totul a început ca un experiment științific. După ce am citit eu azi ceva despre rugăciune și efectele ei, mi-am dat seama că totul poate fi explicat foarte simplu si rațional. Prin experiment. Așa facem noi, ăștia cu știința și gândirea critică. Mai întâi culegem date, elaboram teoria și facem proba. Simplu. Zis și făcut, m-am apucat să mă rog și eu. Să văd ce se întâmplă. Adică să văd dacă pot stabili un canal de comunicare cu divinitatea.
Am început cu „înger îngerașul meu”. Era singura rugăciune pe care mi-o mai aminteam cât de cât din copilărie. M-am oprit însă repede pentru că mi-am dat seama că am greșit adrisantul. Eu voiam legătura cu Șeful cel mare, aia provocare, vă dați seama, i-aș fi demonstrat existența, aș fi intrat în istorie, în nici un caz nu voiam sa-mi răspundă vreun subaltern de-al lui, nu rezolvam nimic. Așa că am încercat și cu „Tatăl nostru”.
Și m-am rugat…
Și m-am rugat…
Și-acu fix zece minute s-a întâmplat.
De-abia ce terminasem prima sticlă de vin. Tocmai ce-mi mai puneam un pahar. Atunci i-am auzit Vocea. Tare. Grav. Din înaltul cerului.
– Ia zi, băi! Ce dorești?
Am înlemnit. Pentru o secundă, tot ce știam eu despre știință, despre cercetare, gândire carteziană, s-a facut praf și pulbere. O teamă viscerală mi s-a strecurat în suflet, făcându-mă să mă simt mic, mic de tot, în fața Măreției Sale.
– Doamne, nu-mi vine să cred, chiar exiști, este extraordinar, nu se poate, este imposibil, adică se pare că e posibil de vreme ce mi-ai raspuns. Incredibil, Doamne…
-Doamnă! M-a corectat Vocea.
– Cum Doamnă, nu înțeleg, am îngăimat eu, Doamne, am spus ceva greșit?
-Doamnă! A insistat Vocea. Ce nu înțelegi, băi, trebuie să-ți spun de zece ori?
-Dumnezeu e femeie!
Extraordinar, mi-am zis, fii atent, Dumnezeu e femeie, fantastic, asta dărâmă toate teoriile de până acum, excepțional. ..
– Băi, te oprești? Îmi zice Vocea. Gata, am înțeles, esti impresionat, pune stop că am o Vorbă cu tine.
Senzațional, mi-am spus, îmi citește gândurile.
-Normal ca ți le citesc, eu știu Tot, aflu Tot, ai mai văzut vreo femeie care să nu afle ce vrea? Ia zi, ai treabă, ești ocupat, că am ceva să te întreb.
Foto: pagina de facebook a autorului
Doamne, adică Doamnă, iarta-mă, sigur, îți spun tot ce vrei, adică sigur știi Totul oricum, ce rost are să mă mai întrebi, de fapt, am eu un milion de întrebări, of, nici nu nu știu cu ce să încep. Ce-a fost înainte de Big Bang, există viață pe alte planete, care e rostul nostru, aici pe pământ, încotro ne îndreptăm, extraordinar, îmi bubuie capul de curiozitate. Unde ne ducem după ce murim, dacă știi cumva unde mi-am pus ochelarii, poți să-mi spui numerele de la loto de saptamana viitoare…
– Amice, pune frână la toate astea că nu-ți spun nimic. Hai, lasă, nu avea fața asta cu mine, că nu mă convingi. Adică tu vrei tot, așa, de la prima întâlnire? Lasă, mai câte puțin așa, că altfel intervine rutina în relația noastră și nu e bine. Voi oamenii, vreți totul repede, acum, numa știți sa cereți. Mi-e plin imboxul de tot felul de solicitări, Doamne, ajută-mă, Doamne dă-mi aia, fă-mi, drege-mi… Unul n-ar începe cu Doamne, ce bine arăți azi! Ce mișto te prinde culoarea aia… Da, și când e sa-mi faceți un cadou, o atenție ceva, veniți cu ditamai hardughia aia de Catedrală! Bărbații ăstia și obsesiile lor despre mărime… Când, de fapt, mie-mi plac lemnul și spațiile mici. Mă rog, nu de asta stau eu de vorba acuma cu tine. Am o curiozitate.
– Cum, Doamne, pardon, Doamnă, scuze, din reflex, Tu ai nevoie să mai știi ceva?
– Băi, ai să râzi, da, e ceva ce nici măcar Eu, în înțelepciunea mea infinită, nu reușesc să înțeleg. Și oricât m-am străduit, îmi dă cu minus. Zi-mi și mie, că te văd implicat așa…
De ce nu ieșiți , băi, la vot?
Deci ăsta e un mister pentru Mine. N-am văzut așa ceva de când Exist Eu. Deci, voi, oamenii, stați în fiecare zi în niște mizerii de orașe, ore întregi într-un trafic infernal, n-aveti străzi, vă cad țiglele-n cap, bubuie picamerele și trăiți într-un ocean de praf și poluare… Și când e să schimbați ceva, voi stați acasă. Și după aia, tot la mine veniți. Da-mi, Doamne, străzi, dă, Doamne, să nu fie trafic…
Băi, voi sunteți sănătoși la cap?
Fii atent, că Eu nu te intreb așa, de-aiurea. Fac niște reorganizări pe-aicea în Eden și, serios, chiar nu mai am timp de prostiile astea. Pe bune, ori vă ocupați voi de problemele astea, ori sa va fie de bine. La Mine să nu mai veniți. În plus, mi s-a plâns Belzebut că-i faceți concurență. A zis ca iadul nu mai e in top 3 destinații turistice și că Bucureștiul, spre exemplu, îl întrece. Rămâne ăsta fără clientelă.
Deci facem așa. Te duci la semenii tăi și le transmiți că s-a cam terminat cu bunătatea mea cerească. Să pună mâna să-și rezolve singuri problemele, că Eu am și altele de făcut decât să stau să văd ce borduri vă mai puneți voi. Săptămâna viitoare aveți alegeri. Vă luați frumușel și vă duceți la vot, că altfel cu mine ați terminat-o.
Serios. Nu glumesc.
Un trăsnet a brazdat înaltul cerului. Pământul s-a cutremurat. Și s-a facut liniște.
Eu mi-am mai aprins o țigară. Încă nu mi-am revenit din uimire. O mie de gânduri îmi trec prin cap. Nici nu stiu ce sa fac acuma. Adică, ba da, știu, vă spun dumneavoastră ce mi s-a întâmplat, asta fac. Dar ca idee, așa. ..
Deci ați reținut, da?
Săptămâna viitoare, la vot!
Musai.
Citiți și Epistola lui Bartic către elevi
