A adus întreaga ei ființă pe scenă, la vedere. Deși lucra pentru a-și crea personajul, intensitatea emoțională care-i marca spectacolele era atât de neprecupețită și frustă încât depășea marginile comune unei manifestări artistice, umplând până la refuz golurile neconvenționalului.
Janis Joplin (n. 19 ianuarie 1943, d. 4 octombrie 1970)
Așa cum remarca Kris Kristofferson, compozitorul piesei „Me and Bobby McGee” – devenită adevărat sigiliu-semnătură Janis Joplin, versul care spune „libertate este doar un alt cuvânt pentru nimic de pierdut” a rezonat atât de puternic cu femeia care-și devansa timpul printr-un curaj nefiminin al exprimării eu-ului feminin, pe cât de șocant, pe atât de natural și-n fibra ei intimă, încât a ajuns s-o definească. „Poți să fii liber”, mai spunea el, evocând metafora unei săbii cu două tăișuri, „dar poate fi dureros să fii atât de liber”.
Libertate este doar un alt cuvânt pentru nimic de pierdut.
Cartea „Janis” a scriitoarei Holly George-Warren se declară drept biografia „definitivă” a „primei stele rock feminine americane”. Printre scriitorii de muzică, George-Warren este o legendă în sine, o autoritate în materie de rock și în special de Janis Joplin – epoca anilor ’60. A avut nevoie de tot atâta timp pentru a scrie cartea, cât i-a luat lui Joplin întreaga sa carieră muzicală de doar patru ani: din 1966 până la moartea accidentală datorată unei supradoze de heroină în 1970 când steaua i se stingea la doar 27 de ani, într-un coZmos de blues.
A început cu Kozmic Blues Band și a sfârșit cu piesa Pearl ….
Cu un statut iconic și o carieră scurtă, în jurul lui Joplin nu există chiar o aură de mister. Trăia zgomotos și mândru, etalând o joie de vivre care dădea peste fălcile nesătule ale dezaprobării sau bârfei. În descrierea lui George-Warren, era o poliamoroasă, neconstrânsă de gardurile sociale, deasupra acestor considerente de natură pur personală rămânând faptul incontestabil că, deși albă, știa până la os de unde vine bluesul.
Cu păreri rasiale progresiste, intelectual o curioasă și o scormonitoare, Janis Joplin a spus ce avea de spus fără jenă sau false pudori, convingător și la rădăcină.
Deși a trecut în legendă ca un artist înfocat, apăsat de o durere ce a produs una dintre cele mai extraordinare voci din istoria rockului, cartea lui Holly George-Warren oferă un alt portret, revelator și profund satisfăcător al unei femei care a depășit suferința: Janis a fost o perfecționistă, un muzician pasionat, erudit, născut cu un talent pe care l-a muncit excepțional , din greu, pentru a-l dezvolta. A fost o femeie care a împins multe granițe, inclusiv cele ale sexualității, într-o perioadă în care orice abatere de la viziunea anilor 1960 asupra Americii unitare, heterosexuale, era considerată tabu social.
Culmea e că, de fapt, era un suflet sensibil care dorea să se căsătorească și să se stabilească, o texană care tânjea să fugă din Texas, fără a reuși însă niciodată să evadeze din propriile neputințe.
Și nu oare neputințele ne fac puternici?!
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.