Gura Râului, raiul portului tradițional românesc
Satul Gura Râului (reședința comunei cu același nume) își trăiește veșnicia nu departe de Sibiu, Sălişte şi Ocna Sibiului, fiind principala poartă de intrare spre Munţii Cibinului, spre Râul Mare şi Râul Mic, spre pârâurile Iezerele Cindrelului.
Tradiția portului popular
Gurănii, de veacuri în comuniune deplină cu dealurile și pădurile bogate dimprejur, păstrează cu sfințenie, de la cel mai vârstnic până la cel mai tânăr locuitor, tradițiile locului. Dacă vei merge în oricare duminică la liturghie, îi vei găsi pe gurăni adunați în biserică, purtând cu mândrie costumele populare moștenite din moși-strămoși.
În fiecare an, în duminica de după Sfânta Maria (15 august), sătenii sărbătoresc portul tradițional printr-un mic festival al tradițiilor. După Sfânta Liturghie, gurănii împreună cu turiștii veniți să viziteze minunatele meleaguri se adună în mijlocul comunei unde se desfășoară un spectacol de muzică și dansuri populare. Vizitatorii se pot delecta, deopotrivă, cu bucatele locului, pregătite cu mult suflet de localnici.
Tot aici se păstrează încă vechiul obicei al „poruncilor”. În fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, sătenii se adună în faţa bisericii, iar primarul împărtășește noutăţile de peste săptămână.
În vizită la Gura Râului
Dacă sunteți în zonă, nu ezitați să le faceți o vizită și gurănilor care, fără îndoială, vă vor primi cu bucurie, vă vor îmbia cu bucate tradiționale pregătite cu mult suflet. Puteți face apoi o plimbare cu căruța prin împrejurimile satului pentru a putea admira vechile biserici, gospodăriile cu porți înalte din lemn, podul acoperit de peste râul Cibin. Puteți merge apoi până la barajul de acumulare, de-a lungul lacului până la „Coada lacului” sau „La Pisc”, acolo unde Râul Mare se uneşte cu Râul Mic.
Înțelepciunea bunicilor
Limpezimea albastrului etern
O viață în inima lumii
Seninătate
Binecuvântarea pământului, binecuvântarea iubirii
Gingășia copilăriei
O rază de speranță
Foto credit: Tudor Vătășoiu. Mai multe fotografii puteți vizualiza la https://www.facebook.com/TudorVatasoiuPhotoGrafix/
Sunt o Femeie avocat care s-a trezit într-o zi în fața mașinii de scris împinsă o forță lăuntrică pe care n-aș ști să o aștern în cuvinte și care a trezit în mine o poftă nemărginită de a scrie. În timp, pofta s-a transformat într-o nevoie acută de a sta față în față cu mine, cu adevărul din miezul meu. De a-mi privi în ochi fricile, iubirile nerodite și demonii ascunși prin cotloane de frica luminii. De a mă scrie mai întâi pe mine, descompundu-mă, bucată cu bucată, operând și cosând plăgile sângerânde pentru ca apoi să mă pot reasambla într-un Eu vindecat. Așa s-a născut volumul de proză scurtă la care lucrez intens. Mocnește în capul pieptului și ideea unui roman de dragoste ceva mai neobișnuit. Am decis să las celor două proiecte șanse egale de izbândă și le-am promis că va vedea lumina tiparului cel care va pulsa mai puternic sub epidermă și îmi va ține muza aproape. Scrisul să-mi fie spovedanie și doctorie întru renaștere.