Cuvintele au fost și vor rămâne acea sabie cu două tăișuri, pe care o folosim de cele mai multe ori fără prea multă responsabilitate. Cuvintele au o putere inestimabilă și ele sunt cele care ne fac să trăim cele mai intense clipe de efuziune dar totodată, ne aruncă în cele mai negre și urâte abisuri.

Cuvintele spuse la mânie, la nervi sau iritare rănesc cel mai tare. Sunt spuse uneori fără discernământ, alteori bine ticluite dar ascunse cu grijă în ungherele sufletului, parcă puse la păstrare și scoase la lumină în cele mai nepotrivite momente. Sunt cuvinte înnăbușite, dureri adunate, frustări și neîmpliniri care ajung transpuse în cuvinte jignitoare, acuzatoare iar efectul lor este de cele mai multe ori devastator. Lasă urme adânci în sufletele celor care le aud, dar mai ales le simt, efectul lor fiind transpus în traume care uneori sunt greu vindecabile. Ele provoacă răni mai mari decât violența fizică, iar vindecarea presupune ani de terapie.

Cuvintele grele nasc sentimente și nu dintre cele mai nobile. Nu, ele se simt, se multiplică, se adâncesc. Se trăiesc zi de zi, ceas de ceas, se simt într-o variată paletă de intensități. Odată ce ele sunt spuse, aruncate, urlate, ele nu mai pot fi aduse înapoi iar răul produs este deja foarte mare.

Sentimentele rămân…

La polul opus, cuvintele spuse cu blândețe, calm, însoțite de un zâmbet cald sau o strângere de mână devin balsam pentru suflet. Ele dau speranță, încredere, înnobilează și dau aripi celor mai îndrăznețe sau nerealiste visuri. Sunt colacul de salvare din multe stări deplorabile, sunt imboldul pentru a înțelege cât de importante devin atunci când sunt spuse la locul, dar mai ales momentul potrivit. Iar sentimentele generate de ele… cum ai putea oare să descrii un curcubeu atât de viu colorat ce apare instantaneu într-un suflet trist? Cum ai putea descrie un zâmbet ce se ițește pe un chip obosit sau îngenuncheat de problemele vieții? Sau o lacrimă agățată cu disperare de gene, refuzând să-și picure drumul? Cum ai putea să descrii astfel de momente generate de… cuvinte? Astfel de sentimente?

Cuvintele zboară pe aripi de fericire sau vise sfărâmate, ele se pierd în văzduhul poveștilor anoste sau tulburătoare de viață. Prind viață din momentul în care sunt rostite sau încondeiate și nimeni sau nimic nu le mai poate întoarce din drumul lor ireversibil. În zborul lor unic schimbă destine, sfarâmă sau închid lacătele inimilor definitiv, ucid sau dau naștere la cele mai frumoase povești de iubire, înalță sau doboară eu-uri, lăsând dâre de suferință sau vindecând cicatrici ce supurează.

Sentimentele, însă, rămân…

Cuvintele auzite sau citite se uită, se pierd în șirul amintirilor fără rost sau fără noimă, dar sentimentele vor rămâne pentru totdeauna în noi, bine tatuate în suflet, păstrate cu sfințenie pentru că nu vom putea uita niciodată cum ne-am simțit sau ce am trăit atunci când ele ne-au atins.

Citiți și Viața și iubirea, „pânza de păianjen” a Cellei Serghi,

de același autor.

Pe Fabiola Ion o puteți găsi și aici.