Scrisoare de dragoste

Iubito, tot sângele mi s-a scurs în călcâie când am plecat de la tine. Am ales să trăiesc lângă alta, căci în tine muream. O lacrimă nu mi-a curs atunci, să nu mă vezi slab, să nu cumva să-ți faci griji pentru mine. Acum pot să-ți spun că lacrimile necurse atunci se sloboadă adesea aici, de dragoste, de dor, de lipsă de tine.

Doamne, cât de mult te iubesc!

Ai văzut, Iubito, nu sunt deloc risipitor! Când îmi dă simbria femeia asta străină, mulțumită că i-am lucrat moșia așa cum numai un iubit al tău știe s-o facă, nu-mi iau haine de firmă, toată ți-o trimit ție! Doar cu doi lei mai puțin, unul de pâine amară și unul cheltuială de ultim drum, cu picioarele-nainte, spre tine. Ca să nu rămân de pripas, Iubito, în pământul ăsteia. Sufletul meu, înălțat în infinitul cerului ei străin, nu s-ar mai odihni până n-ar găsi bucățica blajină a cerului tău, de unde să te privească veșnic, de să nu se mai sature.

Când am plecat, mi-am spus că n-o să stau prea mult fără tine, Iubito. Un an-doi, acolo, să mă pun un pic pe picioare, să-mi cârpesc niște vise și negreșit vin înapoi la tine. Apoi s-a mai ivit una-alta, și așa au tot curs anii. Au început copiii școala și nu puteam să-i mut așa, de colo-colo. Mai apoi, când au terminat-o, s-au căsătorit pe aici, au acum și ei copiii lor pe care aș vrea să-i văd crescând… Ce pot să mai fac? Ș-apoi, mă gândesc că vine acum bătrânețea și numai eu nu-ți sunt grijă, Iubito. Oricum, știu că nu ți-ai bate prea tare capul cu mine și tare n-aș vrea să te-aud că te plângi. Ba că n-ai fond pentru compensate, ba că n-ai loc în spital, ba că n-ai medici. Cred că nici gropari nu mai ai. Nu, Iubito, te iubesc mult prea mult ca să-ți fiu povară.

Femeia asta străină, tare mai este geloasă pe tine, Iubito! Știe cât ești de frumoasă. N-am putut să nu-i spun cum „de la creștet până-n poale, plutești ca vântul de ușor”. Știe cât te iubesc, nici măcar n-a fost nevoie să-i spun asta. Mă vede topit după tine și-atunci simte. De ce să-ntrebe fără rost? O fi ea urâtă, dar proastă nu-i.

Doamne, Iubito, de-ai ști cum trăiesc cu tine-n gând, zi de zi și noapte de noapte. Dar să știi că cel mai mult îmi lipsești de sărbători. Mai fac așa câte-o mică depresie la schimbările de anotimp. Mă-nebunește să văd cum mai vine o primăvară, o vară, o toamnă, o iarnă și eu sunt tot fără tine.

Nu departe de unde stau, la femeia asta străină, este un aeroport mare. Da’ mare! Iubito, când îmi înalț ochii spre cer, nu prea des că mă muncește tare femeia asta de nu prea am timp, știi tu ce văd? Cum toate avioanele plecă în sud-est, Iubito, adică toate pleacă, fără mine, spre tine!

Ah, și ce-am uitat să-ți mai spun! Când am ajuns aici eram tare dezorientat și-ntr-o zi, stăteam afară, într-un fel de grădină. Nu știi tu de care, căci nu seamănă deloc cu grădinile tale.

Și cum eram așa, dus pe gânduri, mă întreabă cineva ce fac. Eu, îi arăt o direcție cu mâna și-i spun că m-aș duce și tooot m-aș duce…, chiar și pe jos. Ce crezi tu, Iubito? Mai apoi am aflat, uitându-mă după locul de unde răsare soarele, că-i arătasem exact direcția drumului spre tine. Spune tu, Iubito, nu-i asta o minune? Cred că și mort de-aș fi, tot aș ști calea spre tine.

Sunt mereu cu gândul la tine, Iubito! Îmi imaginez cum ninge decembrie-al tău, peste vraja colindelor tale ce se desface-n trosnetul lemnului de brad din căminul tău. Închid ochii și văd albul sidefat din ciorchinii salcâmilor tăi înnebuniți în parfum. Îți văd cerceii din rubin de cireșe curgând la urechea ta înfiorată ca altădată de sărutul meu. Tu, Iubito, ai cumva acum pe cap, găteala florilor de câmp? Ori glezna ta subțire a răsfirat mărgăritarele din pâlcul de lăcrămioare? Că parcă simt o adiere din mireasma lor, ori mi se pare…

Iubito, dinspre tine se-aude larmă și chiote vesele. Ah, știu! „A venit vacanța/ Cu trenul din Franța”. N-ai putea tu să faci ceva, cumva, atunci când pleacă trenul ăsta aducător de vacanță, să plece gol, să-ți lase copiii acasă, Iubito? Nu știu, spun și eu așa, cred că ți-ar fi mai bine să-i ai lângă tine!

Multe-aș mai avea să-ți spun, dar trebuie să închei acum scrisoarea, Iubito. S-a făcut târziu și mâine încep lucrul devreme. Știi doar că trebuie să-ți trimit bani!

Să nu mă uiți, Iubito!

Acum, de aici și oricând, din orice altă dimensiune, sunt al tău, al tău și numai al tău, Iubito!

 

Citiți și Mari iubiri: Alain delon și Romy Schneider