În curând, va fi învinsă iarna
În curând, va fi învinsă iarna;
În curând, îngheţatele ferecături vor fi desfăcute
şi topite. Încă puţin
Şi aerul, pământul, valul, totul va fi cuprins
de plăcerea reînvierii şi a înfloririi; o mie de
forme vor răsări,
Din aceste amorţite movile, din aceste îngheţate
muşuroaie de pământ, ca din adânci
morminte vor răsări.
Ochi sensibili, urechi fine – cele mai delicate
însuşiri ale tale – tot ceea ce ia cunoştinţă
de frumuseţea naturii
Se va trezi şi se va umple cu această frumuseţe.
Tu vei observa aspectele simple, delicatele
minuni ale pământului,
Păpădia, trifoiul, smaraldina iarbă,
florile timpurii, primele parfumuri,
Arbustul pe care calci, verdele-galben al
salciei, înflorirea prunilor şi a cireşilor,
Sturzul, privighetoarea, mierla făcându-şi
auzit cântecul lor, rătăcitoarea pasăre albastră…
Spectacolul din fiecare an asemenea scene prezintă.
Așa cum scrie Walt Whitman în „Leaves of Grass (By Blue Ontario’s Shore)”, „Rimele și versificatorii pier… America își va justifica existența, dați-i timp…”.
„Am spus că sufletul nu e mai mult decât trupul,
Şi am spus că trupul nu-i mai mult decât sufletul,
Şi nimic, nici chiar Dumnezeu, nu-i mai mare decât vreunul din noi,
Şi oricine face două sute de paşi fără dragoste se-mbracă-n linţoliu de moarte,
Şi eu sau voi, cu buzunarele goale putem cumpăra ce-i mai scump pe pământ,
Şi să priveşti ori s-arăţi o păstaie de mazăre doldora de boabe e mai presus decât orişice ştiinţă din veac,
Şi nu-i meserie sau slujbă în care un tânăr vrednic să nu poată ajunge erou,
Şi nu-i lucru firav să n-ajungă a întoarce şi lumea pe dos.
Şi mai spun oricărui bărbat şi oricărei femei: să vă rămână sufletul netulburat dinaintea unui milion de universuri!”
(Cântec despre mine însumi)
Walter Whitman (n. 31 mai 1819 – d. 26 martie 1892) poet, eseist, jurnalist și umanist american, a fost considerat „cel mai mare poet american” şi primul poet urban. El a fost unul dintre reprezentanții tranziției de la transcendentalism la realism, opera sa fiind influențată de ambele curente. Opera sa a fost tradusă în mai mult de douăzeci și cinci de limbi străine, cu toate că Walt Whitman este unul din cei mai influenți și controversați poeți din canonul american.
Scrierile sale au fost caracterizate drept un „rude shock” („șoc puternic”) și drept „the most audacious and debatable contribution yet made to American literature” (cea mai îndrăzneață și discutabilă contribuție adusă până acum literaturii americane).
Ultima invocaţie
În cele din urmă, lin,
Dintre zidurile puternicei fortăreţe,
Din copca ferecatelor lacăte, din strânsoarea
Uşilor bine-ncuiate,
Eliberează-mă.
Fă-mă să lunec neauzit;
Cu cheia blândeţii descuie lacătele-
cu o şoptire
Deschide uşile larg, o, Suflete!
Lin! nu fi nerăbdător,
(Puternică-i stăpânirea ta, carne ce pieri!
Puternică ţi-e-mbrăţişarea, iubire.)
Walt Whitman a moștenit atitudinea de gânditor liber, bazată pe principiile de libertate intelectuală și politică, din partea tatălui său, care l-a familiarizat cu ideile socialiștilor Frances Wright și Robert Dale Owen, precum și ale quaker-ului liberal Elias Hicks, și ale teistului conte Volney.
Unul dintre avantajele locuirii în Brooklyn a fost ocazia lui Whitman de a vedea oameni faimoși în zilele în care aceștia vizitau New York City. Astfel, el i-a văzut pe președintele Andrew Jackson sau pe marchizul de Lafayette. Acesta din urmă a ajuns personajul principal al uneia din poveștile legate de copilăria lui Whitman, deoarece, în timpul vizitei sale la New York l-a ales pe micuțul Walt (avea pe-atunci doar șase ani) din mulțime și l-a ridicat pe umerii săi. Whitman avea să interpreteze acest eveniment ca un fel de predare de ștafetă : eroul francez al Revoluției Americane, arătându-l pe viitorul poet al democrației, imigranților din energeticul oraș în care o națiune se inventa cu fiecare zi.