Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara

Jean Moscopol, celebru interpret în perioada intrebelică (1930-1939) „a fost un Maurice Chevalier al muzicii româneşti, un senior al cântecului, de o eleganţă perfectă, sufletească şi vestimentară”.
Interpretul cunoscutelor melodii „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara” sau „Ce e românesc nu piere” a sfidat regimul comunist compunând cuplete cu tâlc.
El a scăpat de represalii fugind din ţară şi trăindu-şi restul vieţii în anonimat, în exil. Jean Moscopol a rămas în America până la finalul vieţii. Cum după fuga lui comuniştii i-au distrus mare parte din discuri, în urma sa au rămas foarte puţine amintiri ale talentului cu care şi-a încântat contemporanii.
Una dintre ele este aceasta și, pentru că este sâmbătă, hai să ne lăsăm purtați de melancolie și de vocea inimii…

Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară

Aş vrea într-o seară să ne întâlnim
Dar nu ştiu când e mai bine să ieşim
Lunea n-are nici un rost
Marţi e rău că merge prost
Miercuri ştii şi tu că e zi de post

Joi mi-e imposibil să te întâlnesc
Că mănânc c-un unchi pe care-l moştenesc
Vineri nu se poate, nu
Că postesc şi eu şi tu
Numai sâmbătă putem să ne dăm rendezvous

Şi dacă ne-o place stăm chiar până-n zori de zi
Că duminică putem dormi

Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară
Într-o cârciumioară la şosea
Unde cântă un pian şi-o vioară
Şi-unde nu ne vede nimenea

Perechi perechi amorezaţii stau la masă
Şi nu văd nimic în jurul lor
Guriţă iau de consumaţie ce le pasă
Dacă-şi fac jurăminte de-amor

Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară
Într-o cârciumioară la şosea

Trubadur interbelic

Jean Moscopol se înscrie în galeria marilor trubaduri pe care i-a avut România interbelică. În anii ’30, numele interpretului a fost la fel de cunoscut precum cel al lui Cristian Vasile sau Zavaidoc. Timpul şi regimul comunist l-au sortit uitării şi, deşi astăzi melodiile sale sunt în continuare cunoscute, numele de Jean Moscopol (poate că) nu spune mai nimic românilor.

Pe numele său real Ioan Moscu, s-a născut în 1903 la Brăila, într-o familie de greci. Mama sa, Terpsihore, era din Constanţa, iar tatăl, Lascăr, originar din Grecia, se stabilise în Brăila. Talentul l-a moştenit din partea mamei. Viața sa a urmat un traseu destul de sinuos printre pasiuni, studii și angajări.

După liceu a vrut să urmeze o carieră tehnică şi s-a înscris la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Nu s-a despărţit însă de muzică şi a început să cânte la un restaurant. Angajat la Întreprinderea Optică „Lares”, a fost trimis la o specializare la Berlin. Ajuns în Germania, Jean Moscopol şi-a urmat visul şi s-a înscris la Conservator.
La întoarcerea în ţară s-a înscris la Conservatorul Lyra la clasa de Canto şi s-a angajat ca funcţionar la Brăila. În 1924 s-a mutat la Bucureşti şi s-a angajat funcţionar la bancă. S-a reînscris la Facultate, la Secţia de Aeronautică.

Cum muzica a rămas în continuare marea sa pasiune, şi-a făcut o mică trupă cu care a început să participe la concursurile organizate de Institutul Electronic şi Radiofonic.

Drumul spre succes i s-a deschis în 1929. A ajuns să cânte în celebrul bar bucureştean Zissu care funcţiona pe Calea Şerban Vodă.

Odată cu intrarea în lumea artistică a primit şi noul nume de scenă: Jean Moscopol. Şi-a câştigat admiraţia publicului datorită timbrului vocal deosebit şi a fluieratului inconfundabil cu care îşi presăra melodiile. Popularitatea sa a crescut într-un an atât de tare încât se spune că cei care călcau prin barul Zissu o făceau special pentru a-l asculta.

Când reprezentanul unei case de discuri din Londra l-a auzit cântând la Zissu, i-a propus să-şi înregistreze muzica. Primele discuri le-a făcut la Viena şi vocea sa s-a făcut auzită în întreaga ţară. A fost angajat definitiv de Casa His Master s Voice în 1931, când în România era deja o celebritate. A devenit artist profesionist, după ce şi-a luat licenţa. La Berlin, acolo unde şi-a înregistrat discurile, i s-a propus să rămână definitiv, dar a preferat să revină în ţară.
„Cântase la Viena și Berlin, avusese mare succes, înregistrase piesele sale la casele de discuri His Masters’s Voice și Telefunken, avea recunoaștere internațională, dar dorul de țară îl măcina sufletește, drept pentru care după un succes internațional revenea la București.”

Perioada de glorie

La revenirea în ţară şi-a făcut debutul şi pe posturile de radio. În anii 30, perioada sa de glorie, a cântat în cele mai renumite restaurante şi cafenele din Bucureşti. A reuşit să înregistreze peste 300 de cântece. Şlagărele sale, precum „Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara” sau „Cel mai divin tango”, erau cunoscute în toată ţara. O vreme a lucrat la Teatrul de Revista „Alhambra” intepretând roluri diverse în mai multe operete. Deşi era admirat de reprezentantele sexului frumos şi extrem de curtat, Jean Moscopol nu s-a căsătorit niciodată. A fost un burlac convins şi numele său nu a apărut pe niciun certificat de căsătorie, decât pe post de martor, la cununia unei surori.

Sfârşitul războiului l-a prins la Berlin. Moscopol, patriot convins , intepretul cunoscutului cântec „Tot ce e românesc nu piere” a făcut tot posibilul să se întoarcă în ţară, în ciuda vremurilor tulburi. A încercat să treacă Dunărea înotând, încercare nereuşită care l-a adus în prag de moarte. Peripeţia artistului s-a încheiat după ce l-au salvat nişte pescari iugoslavi.

Român expatriat

După război, cariera interpretului a intrat în declin. Moscopol a refuzat să se supună sovieticilor şi şi-a condamnat colegii care s-au transformat în aplaudaci ai regimului.

Realizând că nu va avea viaţă bună sub regimul comunist, Moscopol a fugit din ţară în 1947. O vreme a stat prin mai multe oraşe europene. A fost colaborator al postului de radio Europa Liberă unde a continut să transmită mesaje anti regim românilor aflaţi în ţară. În final s-a stabilit la New York. Aici a ajuns să fie liderul comunităţii de români expatriaţi. În America a continuat să scrie cuplete împotriva regimului, cu gândul la cei rămaşi în ţară.

(sursa)

În amintirile lui Mihai Berechet

Era prin 1976. Trecuseră ani mulți de la plecarea cântărețului din România când regizorul Mihai Berechet s-a întâlnit, la Hotelul Dixy din New York, cu Jean Moscopol, despre care relatează în ale sale amintiri: „Nu mi-a venit să cred că am în față fostul idol al Bucureștiului anilor ’30, pe acel posesor al glasului dulce, care cânta la celebrul bar Zissu. Era un bătrânel cu pielea albă și întinsă, părul vopsit roșcat, corect îmbrăcat, cu pantofi solizi. Cum a intrat, și-a scos pălăria, s-a dus la oglindă să-și rearanjeze firele de păr care, răvășite, îi descopereau chelia. Am avut revelația unui om delicat, cu o frumoasă cultură, care, ca și mine, se bucura că ne cunoaștem. Era un bun povestitor, fusese coleg de Conservator cu răposata mea soacră, Ecaterina Nițulescu Șahighian, la clasa maestrului Ion Livescu. Studiase și Dreptul și Academia Comercială. Își amintea cu mare simpatie de fratele meu Mircea, cu care fusese prieten. Vorbea o românească perfectă, fără accentul franțuzesc condiționat de cântecele de altădată, fără accentul american în vorbirea lui după atâția ani petrecuți în America”.

„Pe vremea marii mele vogi, în România, eram funcționar la bancă – îi povestea Jean Moscopol lui Mihai Berechet –, succesele mele le-am plătit datorită stilului meu, cu o mie și una de povești inventate despre mine, de atât de activa presă a Bucureștiului. Unii au scornit despre mine că sunt cocainoman. Nu am fost. Alții, că sunt homosexual. Nici pomeneală. Alții, că aș fi bigam. Am avut o mare dragoste, în afară de pasiunea mea pentru cântec. Am fost un om curat. M-au mânjit toți, cât am stat în țară, până în 1947, cât și după plecarea mea în Grecia, apoi în Franța, unde am cântat alături de Edith Piaf. Mi-e dor cumplit de România, dar nu mă mai pot întoarce… Sunt pe lista neagră. Am dat odată niște epigrame anodine la postul „Europa Liberă” și, de atunci, nu mai exist… Aici, în America, nu am dus-o ușor. Am fost paznic de noapte într-un magazin, am mai cântat și fluierat pe la adunările românești și grecești din Queens și Astoria… S-au plictisit și cei de aici de mine… Vocea o am încă bună, dar nu mai sunt la modă nici aici, nici acolo în țară”.

Sursa: Mihai Berechet, „9 caiete albastre”, Editura Florile Dalbe

Tot ce-i românesc nu piere – adevărat imn patriotic

Jean Moscopol poate fi considerat cel mai demn continuator al marelui Constantin Tănase. Pe lângă talentul muzical și interpretativ, artistul a fost un adevărat militant implicat în social și în politic.

Bucureștiul cântat de el este minunat descris de către George Sbârcea:

„București, oraș al cântecului sub ceruri largi de vară… București a dăruit, prin compozitorii și interpreții săi, melodii în care se răsfrânge un ciob din sufletul nostru, al tuturor. Bucurie și îngândurare, amieze și nopți laolaltă, cântecele Bucureștilor de odinioară reflectă totul, cu candoarea simplității. Toate răsunau pretutindeni, înviau din pâlnia patefoanelor, se înălțau spre bolta teatrelor de revistă și făceau bucuria tineretului epocii.”