mai spune-mi povestea ta și dezbracă
pietrele din veșminte
venele mele vor să necheze
la pauzele dintre cuvinte
distanțele dintre noi dau bice focului și
se măsoară în timpul
cu vertebre sudate-n morminte.
nu degeaba se zice că vorbele nu se aruncă în vânt ele
sunt rotitoare, nu se pierd, alunecă din una în alta
și te lovesc drept în ceafă cu fulgerul lor
întârziat și fierbinte.
fiece strop are ploaia sa, iar eu pe tine
în minte.
foto tumblr.com
Citește și să cântărim bine
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
