vino cu toți caii-ncâlciți
în părul tău bine mirositor
de ape ascendente, galvanice.
nu te chem, dar tu, vino
purtând vânatul pe umăr,
sticlit și intens.
dezlegată voi fi de afuriseală
vom sta împreună la ultima cină
în doi
curățind cu grijă oasele flăcării
aspirându-le seva până
la amețeala supremă
tu în somnul meu cobori
eu, în veșnicul tău război și
apoi, liniște.
foto tumblr.com
Citește și oboseală
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
