Te duci la casa de pompe funebre să tîrguiești, ca tot omul, un coșciug.
Intri, dai bună ziua, ți se zburlește coama cînd te uiți la alinierea perfectă a garsonierelor pe rafturi. Apare reprezentantul agenției imobiliare, te uiți la el, încerci să pari detașat:
– Aș dori, vă rog, un sicriu.
– Desigur, sunteți client fidel?
Ce dracu’?! Da, frate, am venit să-mi cumpăr singur carcasa, am mai fost și în urmă cu vreo treizeci de ani, mă mai ții minte? Da, eu eram ăla. Am obiceiul să mă reîncarnez frecvent și să vin la voi să-mi împrospătez pardesiul.
– Nu, dom’le, eu vreau un coșciug, atîta tot.
– Nu, că dacă erați client fidel, vă făceam reducere.


Rahat, oare pe lîngă reducere oi mai avea beneficii? Or da și bomboane, ceva, mai știi.
– Nu sunt, dom’le, fidel. Am eu figură de om care o arde frecvent pe la cumpărături de înmormîntare?
– Nu, da’ avem persoane care cumpără frecvent de la noi, sunt clienți TOP, beneficiază de reduceri, promoții…
Mi-e rău, băi, sunt la camera ascunsă cumva? Caut cu grijă în jur, mă uit să surprind vreo lentilă de aparat de filmat pe undeva. Simt că se aglomerează coșciugele în jurul meu și capacele vor să-mi pună capac. Parcă am văzut și vreo două lumînări aprinse da’ nu-s sigur.
– Domnul meu, nu sunt client, nu sunt TOP, nu sunt on-top sau altcumva. Vreau unul din astea, că și-a cumpărat cineva un bilet numai dus și are nevoie de caleașcă.
– În regulă. Aveți vreo preferință?
Mă gîndesc puțin.
– Nu cred, să fie din lemn și să arate bine.
– Ce confort?
Simt că mi se taie picioarele. O fi nevoie și de o expertiză, ceva, plan urbanistic și cadastru? Indice de confort termic, izolație exterioară și baie de serviciu?
– Cum adică confort?
– Da, uitați, avem catalog cu modelele respective, cu decedații în ele.
Arunc o privire pe catastiful pe care mi-l pune dinainte și văd o succesiune de conserve din astea cu capac, și cu respectivii în ele. Și mai mari și mai mici. Mă ia durerea de cap, strecor mîna în buzunar și bîjbîi după telefon.
– Avem modele din lemn tratat, care acționează ca izolator, asigură o atmosferă protectoare interioară…
Reușesc cumva să fac telefonul să zbîrnîie o melodie, îl scot, îl duc la ureche:
– Cum?! Vorbești serios?! Vin imediat!
Închid.
– Mă iertați dar nu mai avem nevoie. Au constatat la spital că era în moarte clinică, s-a trezit brusc acum cîteva minute. Vă mulțumesc pentru amabilitate.
Mă răsucesc și dau să plec dar individul mă mai întreabă:
– Nu vreți, înainte să plecați, să vă fac o legitimație de client? Nu se știe niciodată cînd o să aveți nevoie.
Înghit cuvintele, ies și înainte să mă duc unde văd cu ochii mă uit să văd unde dracu’ am intrat să cumpăr pentru cele veșnice. Deasupra ușii scrie mare:

“La groparu’ dibaci. Noi ducem mortu’ cu tot confortu’!”

SFÎRȘIT

Citiți și Românca, fasolea cu ciolan și vinul…