O frunză udă lipită de talpa goală…
(pădure mi-e mintea, iar tu veșnicul
vagabond ce-o hoinărește vara târziu)
nu, nu dezlipi cameea,
conturul ei îți ia forma
și urcă fremătător de încet
spre inima mea,
acolo-nverzește iarăși
pădurea…
foto tumblr.com
Citește și Schimb de miere
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
