Îmi place să-mi ascult inima torcându-şi clipele,
să-mi trăiesc ninsorile şi ploile cu pasiune
şi să mă bucur când soarele-mi zâmbeşte.
Mă-ncălzesc pe dinăutru.
M-am reconstruit din bucăţi,
am amestecat aluatul copilăriei
cu aluatul dospit al tinereţii,
şi-mi trăiesc liniştită toamna.
Mi-e pielea arsă, precum coaja pâinii scoasă din vatră.
Miros a copt, dar nu mi-e foame.
Mi-e inima sătulă şi-mi place s-o aud torcând.
***
Seara, când tristeţea amurgului cuprindea oraşul,
Când nici un pas nu mai muşca asfaltul,
Când păsările-şi agăţau zborul de grindă,
Te vedeam sprijinindu-ţi obrajii în palmele mari.
*
Aşa am aflat cât eşti de singur.
*
Azi noapte m-am strecurat în visu-ţi
Printr-o rană adâncă ce-o porţi în piept.
Şi-am adomit cu fruntea îngropată
În umărul tău.
Ca o pasăre.
***
Vând timp!
Mă așez la colțul străzii,
la un cuvânt distanță de florăreasă,
și-mi întind pe trotuar marfa.
Ore. Multe ore.
Pe cele trăite întreg
le pun în primul rând.
Pe cele ciobite, plânse,
cu secunde lipsă,
pe cele nedormite,
le îngrămădesc într-o margine.
Oamenii trec grăbiți pe lângă mine.
Eu le șoptesc: Vând timp!
Florăseasa strigă: Vând flori!
Ei se opresc la chioșul de ziare
și își cumpără iluzii.
***
Timpul ți-a cusut buzele
c-un fir de uitare,
tot el mi-a cusut și mie pleoapele
c-un fir de visare.
Anotimpul nostru a fost înghițit
cu lăcomie de pământ,
în locul acela este acum un mormânt.
Lacrima s-a transformat în cuțit
și în suflet adânc mi s-a înfipt.
Prin mine trec la trap amintiri,
în urma lor se ridică ca un nor
dorul.
Poeme de Gabriela Hornoiu Coman
Citiți și Vreau să te iubesc dimineața, de Florina Ungureanu
