Insula Mackinac din statul Michigan a devenit un loc de pelerinaj datorită filmului Undeva, cândva/ Somewhere in Time lansat în 1980. Cu decorul somptuos alcătuit din «Grand Hotel», plaja, farul, locul atrage anual, în luna octombrie, sute de vizitatori din mai multe țări. La aceste întâlniri se proiectează filmul și are loc un bal la care participanții poartă ținute de epocă, «edwardiene». Pe plajă există o placă ce marchează locul unde personajul interpretat de actrița Jane Seymour, Elise McKenna, îl întreabă pe Richard Collier, interpretat de Christopher Reeve:
„Tu ești?”
Hotelul Grand deține chiar și un apartament numit Undeva, cândva, cu tablouri reprezentând imagini din film.
Aura insulei și a hotelului unde s-au realizat filmările a rămas, în linii mari, neschimbată. Transportul se realizează numai cu trăsurile sau cu feribotul. Pentru comunitatea locală formată din câteva sute de suflete, faptul că acest film s-a realizat în decorul familiar lor, unii făcând figurație, a fost un eveniment major. Din această perspectivă Hotelul Grand este «vedeta» filmului.
„În momentul în care ajungi pe insulă, te întorci în timp.”
În 1972 dramaturgul Richard Collier sărbătorește succesul premierei primului său spectacol de teatru. Din mulțimea de spectatori care îl felicită se detașează o femeie vârstnică; aceasta îi pune în palmă un ceas de buzunar din aur și îi șoptește: „Întoarce-te la mine.”
După opt ani Collier este un dramaturg de succes stabilit în Chicago. În timpul unei pauze de inspirație decide să facă o vacanță la Grand Hotel de pe insula Mackinac. Acolo devine obsedat și fermecat în același timp de fotografia unei frumoase actrițe, Elise McKenna, datând din 1912. Ea îi dăruise ceasul.
Cu o hotărâre ce îi pare uneori chiar și lui surprinzătoare, prin autohipnoză, călătorește înapoi în timp pentru a o întâlni și plonjează într-o iubire care transcende timpul.
Undeva, cândva emană emoție. Este încărcat de priviri și dorințe. Este o poveste de iubire de tip clasic. Atmosfera se schimbă vizual de la prezentul clar definit la un trecut metaforic blurat, îndulcit de imaginea delicată a costumelor, maniere rafinate, fotografiile protagonistei pline de grație.
Chiar și Christopher Plummer în rolul lui William F. Robinson îl portretizează pe ticălos cu maximă curtoazie. Aluzia la o relație «ciudată» între domnișoara McKenna și Robinson, care este impresarul ei, se atomizează în ceva mai mult decât actriță/ mentor, cu o notă de cruzime.
Prima imagine a Elisei McKenna este cea a unei femei elegante trecută de 80 de ani. Îmbrăcată cu o rochie neagră ce aparține unor vremuri apuse, e o apariție regală. Deși prezența ei pe ecran durează doar câteva secunde, ea este cea care dă tonul a ceea ce urmează. Pentru ea ne pare rău. Sacrificiul carierei ei, 60 de ani de așteptare a unei întoarceri imposibile – acestea ne fac să jelim și să invidiem iubirea care susține acțiunea filmului.
Coloana sonoră realizată de John Barry a contribuit mult la succesul filmului. Recurentă este și piesa muzicală „Rapsodie pe o temă de Paganini” de Sergei Rachmaninoff, preferata Elisei.
Începând cu secolul al XX-lea, omul a început să fie preocupat de posibilitatea călătoriei în timp. Însă natura interzice astfel de bucle temporale. Conform lui Stephen Hawking, natura nu permite schimbări în istoria sa, scutindu-ne de paradoxuri care pot apărea în condiţiile în care călătoria în timp ar fi posibilă.
Pelicula Undeva, cândva, realizată în urmă cu 40 de ani, a alimentat această dorință sau curiozitate umană în manieră cinematografică. Bazată pe romanul „Întoarcere în timp” (1975) de Richard Matheson, cunoscut autor de science-fiction, filmul păstrează imaginea imaculată a celor doi protagoniști, Jane Seymour și Christopher Reeve în memoria cinefililor.
Interesant a fost criteriul alegerii lui Jane Seymour, dintre atâtea alte actrițe, pentru rolul principal. Fiind întrebată dacă a mai fost vreodată îndrăgostită, aceasta a răspuns NU. Chimia dintre cei doi protagoniști a avut și ea rolul ei în succesul filmului.
Christopher Reeve a murit în 2004 la vârsta de 52 de ani după ce, în 1995, suferise un teribil accident în timpul unui concurs ecvestru, în urma căruia a paralizat. Pentru cei mai sentimentali există o paralelă între alegoria iubire-moarte de pe ecran și tragicul destin al actorului.
Christopher Reeve (1952-2004)
„Este magic fiindcă filmul a avut un impact pozitiv atât de mare asupra oamenilor și nu are vârstă.” – a declarat Jane Seymour în 2015, cu ocazia aniversării a 35 de ani de la realizarea filmului.
