Brandul cunoscut la scară mondială drept umor englezesc se adresează minții agere și apetenței pentru un comic fără note burlești. El se bazează pe relativa stabilitate a societății britanice și are intrinsec un puternic element de satiră ce vizează absurditatea vieții de zi cu zi. Temele abordate de umorul englezesc, în special în cinematografie, includ stratificarea socială, puternică în societatea britanică și tabuuri sexuale. Sarcasmul, subestimarea propriei persoane, așa-zisul umor sec sunt elemente-cheie în discursul comic al filmului englezesc. Umorul la britanici e folosit și pentru a ascunde anumite emoții, așa cum alte culturi din afara spațiului anglo-saxon nu fac. Ei nu au limite în glumele lor și aproape că nu au tabu-uri, motiv pentru care li se poate reproșa lipsa de subtilitate. Multe spectacole comice tipice umorului englezesc se bucură de o popularitate internațională și reprezintă în continuare una dintre principalele „mărfuri de export” și reprezentări ale culturii britanice pentru publicul internațional.
Filmul Calendar Girls realizat în 2003 este bazat pe o poveste adevărată a unui grup de femei de vârstă mijlocie care au pozat nud într-un calendar, cu scopuri caritabile, sub auspiciile W.I. (Women’s Institute), o organizație specifică unor țări precum: Marea Britanie, Canada, Africa de Sud și Noua Zeelandă – toate foste dominioane britanice, gestul lor făcând înconjurul lumii în anul 1999. Organizația se bazează pe conceptul de Woman’s Guild (o mișcare în interiorul bisericii presbiteriene a Scoției). Astfel se explică, parțial, dezinhibarea personajelor, confesiunea religioasă de care aparțin fiind, prin natura ei, mai liberală decât cea catolică, bunăoară. Aceasta este una dintre cheile poveștii adevărate și a scenariului filmului inspirat de evenimentele care au avut loc în satul Ketttewell, în regiunea North Yorkshire, în nord-estul Angliei. Emblemele satului sunt magiunul și peisajele rurale.
Imagine din localitatea Kettlewell, North Yorkshire, Marea Britanie
Woman’s Guild a apărut din necesitatea de a dezvolta și a organiza femeile ca o unitate lucrativă oficială în cadrul bisericii și este bine implementat în cultura britanică. Se bazează pe spiritul de întrajutorare din interiorul unei comunități umane care împărtășește aceleași principii, idei sau preocupări.
În film, soțul lui Annie, una dintre membrele organizației, moare de leucemie la doar 54 de ani. Chris, o altă membră și prietenă cu Annie, îl vizitează pe soț în timp ce se afla internat în spital și constată că sofaua din sala de așteptare nu era prea confortabilă. Așa că propune realizarea unui calendar cu femei ale organizației W. I. care să pozeze nud în mod discret în timp ce sunt angrenate în activități tradiționale cum ar fi coacerea de fursecuri sau tricotajul. Liderul local al organizației le refuză propunerea, astfel că doamnele se văd nevoite să se adreseze congresului național al W. I. din Londra. Totul ține de mentalități. În Regatul Unit astfel de inițiative sunt firești, în timp ce în alte țări europene, ar părea cel puțin bizare. Iar ideea de strângere de fonduri pentru o cauză nobilă (de la achiziționarea unei canapele la sprijinirea cercetării în domeniul medicinii de pildă), de la micro la macro, este ceva de common sense. „Fetele” cvintagenare au succes cu proiectul lor și câștigă atenția presei centrale a regatului (The Telegraph). Sunt invitate și în Statele Unite, la Hollywood, ajung la show-uri celebre de televiziune precum Jay Leno – The Tonight Show.
Chris Harper, inițiatoarea calendarului
Helen Mirren în rolul lui Chris
Cu toată deschiderea și dezinhibarea specifice britanicilor, totuși o urmă de misoginism mai există. Un localnic îl întreabă pe soțul uneia dintre modele, persiflând în timp ce privea fotografia din calendar: Târfa asta despuiată e nevastă-ta? Și totuși liberalismul bine asumat nu este sinonim cu obscenitatea sau vulgarul.
„Un artist nu vede femeia goală, ci doar modelul din ea.”
Actrițele din distribuție s-au sprijinit reciproc cu câte o sticlă de șampanie după fiecare scenă nud filmată. So English style!
Regia: Nigel Cole
Scenariul: Tim Firth
Distribuția: Helen Mirren
Julie Walters
Linda Bassett
Annette Crosbie
Celia Imrie
Penelope Wilton
Geraldine James
Philip Glenister
Coloana sonoră: B. B. King – You upset me baby
The Beach Boys – Sloop John B.
The Temptations – The way you do the things you do
Helen Mirren a fost nominalizată pentru Premiul Filmului European și Globul de Aur pentru interpretare. Filmul a participat la festivalurile de film de la Locarno, Hamburg, Varșovia, Tokyo.
„Aceasta este prima piesă de export din categoria de comedii ușoare a industriei de film britanice, care reușește să evite, în cea mai mare parte, condescendența socială, de la încântătorii nesăbuiți, șomerii din Full Monty.”
(Entertainment Weekly)
Full Monty, revelația cinematografică a umorului britanic, realizat în 1997 are titlul oarecum intraductibil în alte limbi. Este un argou de origini incerte, care poate fi destul de vag tradus prin expresiile: tot ceea ce este necesar, potrivit sau posibil; până la capăt. Way to go!
Niște foști oțelari din orașul Sheffield, comitatul South Yorkshire rămân fără loc de muncă în urma închiderii oțelăriei. Personajul principal, Gaz, surprinde într-o zi o mulțime de femei aliniate în fața unui local pentru a vedea un spectacol de striptease a trupei Chippendale. Așa îi vine ideea de a forma propria trupă de striptease cu localnici pentru a strânge bani să plătească pensia alimentară fiului său. În trupă îl cooptează pe un bărbat care era pe punctul de a se sinucide, un altul care îi ascunde soției faptul că rămăsese fără loc de muncă. Deviza trupei în curs de înființare este că pot fi mai buni decât cei de la Chippendales, deoarece dansează după metoda full monty. Din nou, avem de a face cu o exhibare cumva specifică țărilor anglo-saxone ce aparțin cultelor protestante, chiar dacă, în cazul lor, recurg la acest lucru din disperare.
Este imposibil de imaginat o astfel de idee năstrușnică la un alt grup de oameni dintr-o comunitate catolică sau ortodoxă. Mentalitatea astfel înrădăcinată de secole în aceste societăți, care subsumează o transcendere a fricilor ancestrale de tipul te vede Dumnezeu și te pedepsește pentru păcatul tău, a făcut posibilă scrierea scenariilor acestor filme. De fapt, nici ei și nici ele n-au făcut niciun rău nimănui, cu atât mai puțin lor înșile. În ambele cazuri, scopul a fost unul nobil, de la strângerea de fonduri pentru achiziționarea unei canapele confortabile, până la găsirea unei soluții, chiar și disperate, la o chestiune vitală cum este șomajul. Scopul scuză mijloacele în cel mai inofensiv mod cu putință.
Trei dintre ei sunt totuși arestați pentru expunere indecentă. Atentat la bunele moravuri – am spune noi. Băieții sunt solidari unii cu alții, participă la înmormântarea mamei unuia dintre ei și se antrenează în vederea spectacolului inedit de striptease care va face furori în cele din urmă. Suferința și frustrările îi unesc.
Regia: Peter Cattaneo
Scenariul: Simon Beaufoy
Distribuția: Robert Carlyle
Mark Addy
William Snape
Steve Huison
Tom Wilkinson
Paul Barber
Hugo Speer
Coloana sonoră: Hot Chocolate – You sexy thing
The Doors – Light my fire
Tom Jones – You can leave your hat on
Queen – Bohemian Rhapsody
Sister Sledge – We are family
Filmul a obținut premiul Bafta pentru cel mai bun film și a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu. A câștigat Oscarul la categoria cel mai bun film muzical sau de comedie. Coloana sonoră a conținut un conglomerat de sunete: saxofon, chitară acustică, armonică pentru a le topi într-un creuzet, asemenea celui rezultat din asocierea personalităților diferite ale protagoniștilor.
Există acel „ceva” în umorul englezesc care îl detașează de alte tipuri de umor, după cum acel „quel que chose” al erotismului sugerat abil sau expus fățiș de cinematografia franceză îl are.
Oameni obișnuiți puși în situații neobișnuite – rezultă o comedie dulce-amară, un deliciu cinematografic.
Citiți și „Secretul fericirii este să te iubești pe tine însuți.”
