Ziua în care mi-am culcat picioarele pe pieptul tău:
Ușile au fisuri,
iar roiul de gânduri s-a ascuns în mugurii sfielnici
sub licărit de lună.
fericirea e dincolo de trenul deraiat al perfecțiunii
vom fi doar amintiri înghesuite în sfintele like-uri,
o învălmășeală de chipuri ce se străduiesc
să rămână niște diapozitive eterne
scrijelim mesaje din frică de moarte
pe brațe
pe glezne
pe chipurile nemângâiate
nu cucerim adevăruri
nici apropieri de sine
suntem prea bolnavi de neliniști
și bocete surde
suntem umbre ce târăsc o colivie goală,
casă și temniță
la ceas de seară când strigătul
dă buzna între tâmple
în fiecare zi adunăm amănunte
amalgam de vămi deja respirate
cu temeri și iluzii în zilele în care murim
încet și sigur
în umbra umbrelor cărate în spate
rostogolirea trupurilor ca într-un ritual
al dezgolirii posibile, dar nedorite
se scufundă în nebăgarea de seamă
a șoaptelor sugrumate la întâmplare
în zidul plângerii unde piatra tace a taină
acolo voi tipări vindecarea
apoi o voi vârî în încrestăturile rescrise
unde și-a făcut căuș evadarea
ascult oracolul mâinilor,
aștept ziua când aripile haosului
se vor topi
foto painting by Ernesto Garcia Pena
din volumul Academia Însinguraților – Editura Eikon
Alina Monica Țurlea
Citește și Ziua în care ți-am privit pașii întunecați în zăpadă
