tentația sincerității
în pervazul somnului bat ciocane de apă
reacții în lanț și tentația sincerității se aprind
ca focul în teracotă ardem
mocnit ghemul se deapănă
cu mult mai lent dacă punem la temelie
mici fabulații compensatorii ca atunci
când faci subzidire și injectezi orice gol cu ce ai mai bun
să păcălim moartea, îți spun.
plinul nu scade de scutur bine timpul haina ta
somnoroasă de scrum.
foto credit sursa
când mi-ai intrat în suflet erai
timorat să nu dai peste vreo metaforă din porțelan
vechi și s-o spargi – doamne ferește!
să nu desfaci noduri
să-nchizi gura morții cu o fereastră – cea cu vedere spre ziua de ieri
azi e mâine când scriu… Citește și când mi-ai intrat în suflet
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
